Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Cum sărbătoreau pe vremuri oamenii muncii din Vrancea Ziua de 1 Mai

Publicat in Adevarul, marți 30 aprilie 2013 ·

Paradele prin care era ovaţionat mult iubitul conducător, spectacolele artiştilor amatori şi ieşirile la iarbă verde cu familia erau principalele distracţii din acea perioadă.

În vremea regimului comunist, Ziua de 1 Mai era una aşteptată cu sufletul la gură de tot poporul, mai ales că era considerată o zi a sărbătorii marcată prin mult fast.

Propagandistic, sărbătoarea era pregătită cu mult timp în presa locală, care prezenta pe largi coloane, în cinstea Zilei de 1 Mai, un „însufleţitor raport muncitoresc”.

Astfel, răsfoind ziarul aveam să aflăm că Societatea de Producere a Cărnii şi Preparatelor din Carne a realizat planul cincinal la producţia de carne, cu depăşiri ale programului, asta în condiţiile în care vitrinele magazinelor alimentare erau la acea vreme goale.

„Lucrătorii SCPCP Focşani au raportat în preajma zilei muncii că au realizat prevederile la principalii trei indicatori, producţie marfă, carne de porc livrată şi beneficii, iar până la sfârşitul anului şi-au propus să realizeze o producţie marfă suplimentară de 45 milioane de lei, 980 de tone de carne de porc şi peste 5 milioane de lei beneficii”, anunţau în paginile ziarului conducătorii unităţii.

Astfel de realizări ale oamenilor muncii acopereau pagini întregi de ziar, sub egida „Munca la temelia vieţii şi bunăstării noastre”.

Revenind la sărbătoarea în sine, ziua oamenilor muncii debuta conform zicalei „mai întâi munca şi după aceea distracţia”, cu paradele coloanelor de muncitori plecaţi de la întreprinderi, „înarmaţi” cu portretele lui Nicolae Ceauşescu, steagurile PCR şi tricolor, pancarte cu slogane de preamărire a fiului statului.

Coloana se oprea în centrul civic al oraşului, unde avea loc mitingul. Trebuie spus că în ultimii ani ai comunismului s-a renunţat la aceste parade, din motive de reducere a cheltuielilor, aşa cum s-a întâmplat după 1985 şi c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum o ora
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 6 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 4 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 5 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 4 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°