Al Optzecilea n-a vorbit niciodată despre familia în care s-a născut, aşa că scribului nu i-a fost deloc uşor să-l identifice pe fiul lui Quasimodo, mai ales că acesta din urmă a fost asimilat, pe măsură ce trecea timpul, cu „Erostrat al Florenţei".

Mitul a tot crescut şi, odată ce din Palatul Bosci n-a mai rămas mai mult decât un maidan cu bălării ce acopereau galerii, pivniţe şi nenumărate legende, locul - din centrul cetăţii! - a ajuns, pentru decenii întregi, un misterios tărâm damnat. Dacă şi pe vremea în care impozanta clădire a constituit izvor de veşnice taine, când Omul din fereastră - Al Şaptezeci şi patrulea - a supravegheat, vreme de mai multe generaţii, lumea familiei da Medici şi a lui Savonarola, prea puţini oameni putându-se lăuda că ar fi fost vreodată în edificiul pe lângă care treceau atât de des, ceea ce a rămas după cumplitul incendiu de la începutul lui 1504 a devenit cu atât mai mult generator de poveşti şi generator de spaime.

Aşadar, Palatul, construit şi mereu reconstruit pe bătrânul trup al anticei „Vile Laura" (înălţată pe fundamentul unui edificiu etrusc), a supravieţuit veacurilor şi a preluat numele „Bosci", după ce Giuliano Bosci I şi Giuliano Bosci II au investit în el o avere, aducându-l la pretenţiile bogaţilor Renaşterii. Ca semn al prestigiului, la începutul secolului al cincisprezecelea, „trei chipuri de satiri priveau de pe peretele ce dădea spre Pallazo de la Signoria, un sfinx şi mai multe figuri de zei romani vegheau de deasupra monumentalei intrări principale, în vreme ce celelalte două laturi erau împodobite cu cordoane de mozaicuri florale" - aşa era scris în documentele vremii. Ulterior, Cavalerul Marchiz Umberto - Al Şaptezeci şi şaptelea - a împodobit frontonul şi cu propriile-i steme nobiliare. Dacă sub familia Bosci, Palatul a fost una dintre clădirile reper ale Florenţei, sub noii propr