Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aniversat la nouă decenii de viaţă

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 16 decembrie 2013 ·

Deşi a trecut prin iadul temniţelor comuniste, şcheianul Nicola Purcărea nu vorbeşte cu ură despre cei aproape 20 de ani de chinuri de neimaginat astăzi pentru tânăra generaţie. El este unul dintre puţinii supravieţuitori ai „reeducării” de la Piteşti

90 de ani a împlinit, în 13 decembrie, Nicolae Purcărea, fost deţinut politic. Un moment pe care l-a petrecut alături de membrii Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) Braşov, la sediul din Piaţa Sfatului, care l-au aniversat

O singură dorinţă ar mai avea la această vârstă Nicolae Purcărea – să-l mai ajute picioarele, pentru că mai are multe de făcut. Este unul dintre cei mai în vârstă deţinuţi politici din această asociaţie, însă lucid şi conştient de rolul pe care ei, foştii deţinuţi politic îl au – să le spună celor tineri despre tot ce au îndurat în regimul de tristă amintire, pentru ca astfel de lucruri să nu se repete.

„Am avut în închisoare un duşman care ne voia spiritul, sufletul. Lupta dusă de noi acolo a fost nu atât cu cei care ne anchetau, ne băteau sau ne torturau, ci cu încercările lor de a ne fura sufletul. Însă spritul şi credinţa au fost cele care ne-au salvat şi ne-au ţinut în viaţă în toţi acei ani teribili. Mă întreba mereu ofiţerul Ţurcanu (Eugen n.red.), care m-a anchetat, după ce mă chinuia crunt: «mai crezi în Dumnezeu?», iar eu îi răspundeam mereu că încă mai cred, «pentru că acesta este singurul lucru care mi-a mai rămas». Legătura noastră cu Dumnezeu a fost singurul fir care ne mai ţinea în viaţă. A fost o luptă foarte grea, pe care, spun eu, am reuşit să o câştigăm datorită credinţei noastre în Dumnezeu”, a spus sărbătoritul.

„Nea Nicu Purcărea este ultimul membru fondator al filialei Braşov a asociaţiei noastre, din cei nouă, care pe 2 ianuarie 1990 au înfiinţat asociaţia. Îi urăm mulţi ani cu sănătate şi sperăm ca tot aici să ne întâlnim când va

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 minute
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 9 minute
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Salvamontiștii din Neamţ au intervenit pentru salvarea unor persoane rănite

Ziare.com acum 12 minute
Salvamontiştii din Neamţ au intervenit, în ziua Paștelui, în două situații diferite pentru salvarea unor persoane rănite. Salvamont Neamţ a intervenit, duminică, în urma unui apel 112, în zona Staţiunii Durău, în vederea acordării primului ajutor vi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 25 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 51 minute
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°