Un studiu arată că o oră de meditaţie ajunge la 18 lei, iar cele mai mari tarife sunt în Bucureşti şi în Dobrogea. Matematica, limba engleză şi limba română sunt disciplinele la care elevii cu vârste cuprinse între 6 şi 19 ani fac cele mai multe meditaţii.
O cercetare realizată de firma Daedalus Millward Brown şi plătită de Fundaţia „Dinu Patriciu" arată că 17% din totalul elevilor chestionaţi au făcut meditaţii anul acesta, un procent mai mic decât anul trecut, când acesta a fost de 20%. Din punct de vedere al domiciliului, 7% din copiii care locuiesc în mediul rural au făcut meditaţii şi 27% din cei care locuiesc în mediul urban.
Mai citiţi şi:
Cum învăţăm după 20 de ani de libertate
Olimpicii naţionali vor să trăiască visul american
Cifrele din studiu arată că numărul elevilor care fac meditaţii depăşeşte 600.000, dintre care 490.000 din mediul urban, iar 127.000 din mediul rural.
Liceenii fac mai multe meditaţii
La engleză fac meditaţii în special copiii din clasele I-IV, în timp ce la matematică şi la limba română merg la ore suplimentare elevii de la gimnaziu. Cercetarea mai arată că, pe măsură ce elevii înaintează în învăţământ şi se apropie de Bacalaureat şi de admiterea la facultate, ei încep să facă meditaţii şi la chimie, fizică, biologie, istorie şi limba franceză.
30 la sută din elevi fac meditaţii cu profesorul pe care îl au şi la clasă, în timp ce 60 la sută fac meditaţii cu un alt profesor. Dintre cei care au ales să facă meditaţii cu profesorul de la clasă, 68,1% şi-au justificat alegerea prin faptul că acesta este un bun profesionist, iar 8,6% speră că, astfel, profesorul va fi mai indulgent.
În general, meditaţia durează două ore, dar în cazul elevilor mai mici durata meditaţiei este de aproximativ o oră. Studiul mai arată că o oră de meditaţie ajunge, în medie, la 18