Dintre numeroasele dileme şi întrebări legate de modă şi norme vestimentare, uneia singure încă nu i s-a găsit un răspuns cert: cât de mult contează felul în care ne alegem îmbrăcămintea? „Haina îl face pe om?“ nu mai este de mult timp o întrebare la care putem răspunde prin „da“ sau „nu“.
Dacă în vremea în care oamenii erau împărţiţi în sclavi şi boieri una dintre principalele funcţii ale hainelor era aceea de a semnala locul şi rolul unei persoane în societate, comunismul şi democraţia au nivelat aceste deosebiri.
Astăzi nu mai putem distinge cu siguranţă un director de ultimul său subordonat bazându-ne doar pe stilul vestimentar, deşi, într-o lume dominată de imagine, de „trademark" sau „copyright", rolul hainelor pare să fie din ce în ce mai important. Chiar dacă ne oferă un număr mare de opţiuni, viaţa modernă aduce în prim-plan şi obsesia stilului, iar hainele şi, în general, preocuparea pentru înfăţişarea fizică nu evadează din această logică.
De la blugi la reguli de eleganţă
Dacă până acum două decenii majoritatea românilor visau la blugii din Vest, astăzi, fiecare om are propriile norme în urma cărora poate judeca dacă o persoană este sau nu bine îmbrăcată. Diversitatea democraţiei a făcut însă ca, în modă, „ordinea socialistă" liniară să rezulte într-o varietate prea mare de stiluri şi „identităţi" vestimentare, iar hainele au primit noua definiţie de „extensie a personalităţii".
Pe de altă parte, din spatele dogmatismului unanim acceptat al PR-ului, se împământeneşte din ce în ce mai mult ideea că vectorii care formează imaginea personală trebuie să ţină seama de anumite reguli precise, pe care trebuie să le stăpânească toată lumea. Încurajat de analize despre optimizarea comunicării sau despre construirea stimei de sine, acest model vestimentar pentru care eleganţa este singurul numitor comun atrage din ce în ce mai mulţi sus
