Nevoia de o "noua sinceritate" nu a aparut peste noapte in teatrul românesc. Din 2000 au inceput sa se iveasca mai intâi vocile tinerilor dramaturgi si spectacolele cu piese noi, apoi tot mai multe spatii independente care au sustinut montari cu textele lor (ceva mai greu acestea au patruns si in "teatrele mari", modificând raporturile intre piesele clasice si piesa contemporana, româna sau straina), iar intr-un deceniu s-a format deja un public pentru acest gen de spectacol ce pledeaza pentru o "noua sinceritate".

In alte tari - din Marea Britanie pâna in Rusia - exercitiul sinceritatii in teatru a fost dus atât de departe incât textele unor spectacole proveneau din inregistrari ale unor conversatii private, care erau apoi aduse in scena dupa o minima editare, sau chiar din comentariile de pe forumuri on-line, citite de actori in scena, fara nici o cosmetizare a stilului sau a limbajului folosit de anonimii internetului. Curentul se numeste "verbatim".

Ceea ce se adauga acestei stari de fapt in stagiunea 2009-2010, la mijlocul careia ne aflam, este raportarea teatrului "noii sinceritati" la film. Care nu vine nici ea pe un teren gol, ci in trena unor sondari similare de teren petrecute recent in teatrul lumii - in 2008, Ivo van Hove debuta pe scena la Brooklyn Academy of Music cu o montare a textului filmului lui John Casavettes "Opening Night" din 1977. Tot in 2008 Elizabeth Le Compte punea in scena la Public Theater un controversat spectacol cu "Hamlet" având ca permanent reper vizual prezent in scena inregistrarea unui spectacol din 1964 cu Richard Burton in Hamlet pe Broadway, iar la inceputul acestui an festivalul newyorkez Under the Radar a inclus doua montari inspirate din filme celebre - "Husbands" de John Casavettes (1970) si "Rope", al lui Hitchcock (1948). Toate aceste "intâlniri provocate" intre cele doua arte genereaza intreba