Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD se retrage de la guvernare, leul şi Bursa cad - Revista presei economice.

Publicat in Adevarul, vineri 2 octombrie 2009 ·

Presa economică de astăzi scrie despre efectele negative ale crizei politice asupra economiei naţionale şi pericolul ratării ţintelor convenite cu Fondul Monetar de Investiţii (FMI), despre locomotiva de peste 9 milioane de lei care atinge 200 de kilometri pe oră, dar nu are unde rula cu această viteză. În plus, operatorul Cosmote a intrat pe piaţa telefoniei fixe pentru companii, accesările site-urilor de job-uri au crescut cu peste 50% iar Rafo ia locul Petromidiei în lanţul petrochimic. Să nu plece Gherghina cu bugetul de la Finanţe!  PSD se retrage de la guvernare, leul şi Bursa cad, investitorii sunt îngrijoraţi. România stă pe un butoi de pulbere. Singura şansă este ca administrarea bugetului, aflată în mâinile lui Gheorghe Gherghina, să meargă înainte. Singura grijă în acest moment este însă atingerea ţintelor convenite cu FMI şi păstrarea unei continuităţi la Ministerul Finantelor unde Gheorghe Gherghina, adus de la BNR anul trecut, a reuşit să finalize bugetul pentru 2010. Gherghina este unul dintre puţinii specialişti români în politici bugetare, cu experienţă de peste 10 ani, scrie Ziarul Financiar.

Cosmote intră pe telefonia fixă pentru companii. Cosmote România, al treilea operator de telecomunicaţii ca număr de utilizatori, vrea să îşi consolideze baza de clienţi de business printr-un serviciu integrat de telefonie fixă şi mobilă, Private Wire, adresat companiilor. Astfel, operatorul intră pe o piaţă dominată de Romtelecom, cel mai mare operator de telefonie fixă din România ca număr de utilizatori, membru al aceluiaşi grup elen telecom, OTE, în căutarea unei surse stabile de venituri, scrie cotidianul Business Standard.

CFR cumpără o locomotivă performantă cu 9,39 milioane de lei. CFR Călători a cumpărat pentru 9,39 milioane de lei de la firma Softronic din Craiova o locomotivă electrică ce poate circula cu viteza de 20

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 18 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 32 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 38 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum 46 minute
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°