Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România realizează 0,2% din producţia mondială de cărbune

Publicat in Adevarul, vineri 21 august 2009 ·

Producţia de cărbune a României s-a ridicat anul trecut la 6,5 milioane de tone echivalent petrol, în scădere cu 2% faţă de cea realizată în 2007 şi reprezintă 0,2 la sută din producţia mondială de cărbune, conform statisticilor companiei petroliere British Petroleum, citate de Agerpres. Raportul companiei petroliere arată că în 2008, în România, producţia de cărbune a fost cu 800.000 tone mai mare faţă de cea din 1998. În ceea ce priveşte consumul de cărbune, în România, el s-a ridicat la 7,7 milioane tone echivalent petrol şi a reprezentat 0,2 la sută din consumul mondial.

China, pe primul loc la producţia de cărbune

Cea mai mare producţie de cărbune a realizat-o China, adică 1,414 miliarde de tone echivalent petrol. Al doilea loc a fost adjdecat de Statele Unite ale Americii cu 596,9 milioane de tone echivalent petrol. În Uniunea Europeană, producţia de cărbune a scăzut anul trecut cu 3,5%, până la 171,5 de milioane de tone echivalent petrol, adică 5,2% din totalul producţiei de cărbune. China este pe primul loc şi la cel mai ridicat consum de cărbune, adică 1,406 miliarde de tone echivalent petrol, iar Statele Unite ocupă a doua poziţie cu 565 de  milioane de tone echivalent petrol. Mai mult, în Uniunea Europeană consumul a fost de 301,2 milioane  de tone, mai precis 9% din total.

La sfârşitul lui 2008, România avea rezerve de cărbune de 422 de milioane de tone, adică 0,1% din rezervele mondiale. Cele mai mari rezerve erau în State Unite -238 de miliarde de tone şi în Rusia - 157,01 miliarde de tone echivalent petrol.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tenis de masă: Perechea formată din Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris

HotNews acum 34 minute
Perechea alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de dublu mixt contând pentru concursul de tenis de masă. Bernadette Szocs si Ovidiu IonescuFoto: Tobias SCHWARZ / AFP / Profim

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum o ora
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Cancelarul Olaf Scholz susține propunerea UE ca activele rusești înghețate să fie cheltuite pentru achiziționarea de arme pentru Ucraina

G4Media acum 54 minute
Aproximativ 90% din veniturile generate de activele ruseşti îngheţate ar trebui să fie cheltuite pentru achiziţionarea de arme pentru Ucraina, a afirmat luni cancelarul german Olaf Scholz, susţinând astfel o propunere a Uniunii Europene, transmite R

Klaus Iohannis este în vizită de lucru la Washington și va avea o întrevedere cu preşedintele SUA la Casa Albă

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Adminis

SUA şi majoritatea ţărilor UE vor boicota învestirea lui Putin din cauza războiului din Ucraina

News.ro acum 5 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

ANM - Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai / Unde va ploua

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald dec

Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai - 3 iunie.

Israel cere Statelor Unite să oprească finanţarea către ONU dacă organizaţia recunoaşte Palestina

Mediafax acum o ora
Ambasadorul la ONU, Gilad Erdan, afirmă că un proiect de rezoluţie a Adunării Generale care recunoaşte palestinienii ca fiind calificaţi pentru a deveni membri cu drepturi depline ai ONU contravine Cartei fondatoare a ONU şi le-ar conferi palestinie

Tesla face o nouă rundă de concedieri, după ce Elon Musk deja a desfiinţat un departament întreg

HotNews acum 3 ore
Producătorul de vehicule electrice Tesla deţinut de miliardarul Elon Musk a lansat luni o nouă rundă de concedieri, în departamentele de software, service şi inginerie, a relatat luni Electrek, citând e-mailuri şi surse care cunosc această problemă,

Vremea

București
acum

20°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°