Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Discretele comori de lângă noi

Publicat in Viata Medicala, joi 21 iunie 2012 ·

Frumosul şi trecutul pot fi admirate nu numai în marile muzee, ci şi în casele memoriale, discrete şi răbdătoare evocări ale unor vieţi remarcabile. Vizita de la Muzeul memorial „Ion Minulescu – Claudia Millian“ este povestită de dna Paula Romanescu la rubrica Arte frumoase.

Nici măcar nu trebuie să le cauţi. Ele există şi ne aşteaptă răbdătoare. Sunt casele memoriale – măsură a culturii şi artelor româneşti; mici muzee în care îşi află ilustrare o viaţă de om (ba chiar mai multe). Despre Muzeul memorial „Ion Minulescu – Claudia Millian“ din bd. Gheorghe Marinescu nr. 19, situat vizavi de fostul Palat al Pionierilor (de mai ieri), palat al lui Al. I. Cuza (de mai alaltăieri) şi, deopotrivă, reşedinţă domnească, regală, prezidenţială (din secolul al XX-lea pe sfârşite şi până în prezent), se ştie că i-a fost locuinţă poetului Ion Minulescu (1881–1944) şi soţiei sale, Claudia Millian (1887–1961), poetă şi sculptoriţă. S-au căsătorit la 11 aprilie 1914. Treizeci de ani mai târziu, la 11 aprilie 1944, Ion Minulescu s-a mutat sub iarbă, adău­gân­du-se umbrelor la Pan­teonul românesc – Bellu. În 1947, Claudia Millian-Minulescu a donat locuinţa Mu­zeului Literaturii Române, cu drept de a locui pe mai depa Publicitate rte aici împreună cu fiica lor, Mioara Minulescu (1911–2000), plasticiană. De la intrarea în vestibul, vizitatorul de astăzi este „întâmpinat“ de desene – grafică – semnate I. Iser, Al. Steriadi, Ştefan Popescu, Theodor Pallady, N. Dărăscu, lucrări dublu valoroase prin dedicaţiile pe care autorii le-au făcut poetului ori poetei. Livingul – o bogăţie de obiecte de artă: pictură în ulei (Margareta Sterian, H. Brauner, Al. Ciucurencu, Camil Ressu, M. H. Maxy, Adam Bălţatu, Lucian Grigorescu, Cecilia Cuţescu-Stork, Lucia Demetriade-Bălăcescu, Mioara Minulescu), sculptură (Oskar Han, Claudia Millian), icoane pe sticlă şi lemn, o

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 57 minute
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

MLS: Lionel Messi intră în istorie - cinci pase decisive şi un gol în meciul cu New York Red Bulls - VIDEO

News.ro acum 58 minute
Atacantul formaţiei Inter Miami, Lionel Messi, a reuşit, sâmbătă, o performanţă istorică în MLS. El a oferit cinci pase decisive şi a marcat un gol în victoria cu 6-2 în faţa formaţiei New York Red Bulls. Messi nu a fost singurul jucător care a stră

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Accident cumplit în Maramureș produs de un șofer beat: Trei răniți și patru autoturisme avariate

Ziare.com acum 52 minute
Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident care a avut loc pe o şosea din judeţul Maramureş şi care a fost provocat de un şofer beat. Primele investigaţii arată că acesta a intrat într-o depăşire, fără a se asigura, provocând un evenimen

Madonna a ținut un mega-concert gratuit pe plaja din Copacabana, cu 1,6 milioane de spectatori (video)

Press Alert acum o ora
Peste un milion și jumătate de oameni s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, sfidând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial „Celebration”, transmite Reuters. Ni

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 3 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum 2 ore
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

20°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°