Conducerea sucursalei iesene a SC Distrigaz Nord SA a anuntat ca saptamana trecuta au fost debransati 300 de abonati casnici care nu si-au platit la timp facturile restante. "Raportat la cei peste 50 mii de abonati ai nostri, cifra de 300 reprezinta sub unu la suta. Pana astazi o parte dintre datornici au avut timp sa-si achite datoriile si au fost rebransati", a declarat ieri Marius Alexandrescu, inginer-sef la sucursala ieseana a SC Distrigaz Nord SA.
Acesta a mai spus ca, potrivit reglementarilor cuprinse in noile contracte incheiate cu abonatii, debitorii nu mai sunt somati inainte de a fi debransati, deoarece se considera ca factura constituie preaviz. Pentru a putea beneficia din nou de gaz metan, datornicii trebuie sa achite facturile restante, penalitatile si o taxa de reinstalare a contorului in cuantum de 429 mii lei (42,9 lei noi). In plus, debitorii trebuie sa mai achite si o garantie financiara care sa acopere contravaloarea a 300 metri cubi de gaz metan (circa 2 milioane lei, adica 200 lei noi). Practic, clientii SC Distrigaz Nord SA care nu au fost buni platnici vor trebui sa infiinteze un depozit bancar cu aceasta suma. Astfel, furnizorul de gaz metan va fi asigurat ca are de unde sa-si recupereze banii, in cazul in care clientul rau-platnic ajunge din nou in situatia de a nu-si putea achita factura restanta.
Cristian MATASA
Conducerea sucursalei iesene a SC Distrigaz Nord SA a anuntat ca saptamana trecuta au fost debransati 300 de abonati casnici care nu si-au platit la timp facturile restante. "Raportat la cei peste 50 mii de abonati ai nostri, cifra de 300 reprezinta sub unu la suta. Pana astazi o parte dintre datornici au avut timp sa-si achite datoriile si au fost rebransati", a declarat ieri Marius Alexandrescu, inginer-sef la sucursala ieseana a SC Distrigaz Nord SA.
Acesta a mai spus ca, potrivit reglementarilo