Nu, nu e vorba de ultimele noutăţi în materie de gravide, copii şi baby-sitting. Ci de spiritul sărbătorilor - incluzînd aici filme şi lecturi din perioada Crăciun-Anul Nou, şi nu numai - de anul acesta. Aşa le-am perceput de astă dată: mai feminine şi mai materne decît altădată. Poate pentru că principiul masculin patriarhal al familiei, bunicul meu, nu mai este. Pe cînd era şi ne aştepta oricînd cu uşa deschisă în casa lui ca de ţară din Bucureşti, unde avea ceva de mîncare şi discuta politică, într-un mod implicat şi activ, bunicul se dovedea cu siguranţă o prezenţă vădit masculină. De sărbători, familia se aduna în jurul lui şi vorbea despre orice, de multe ori ignorîndu-l, de tot atîtea ori certîndu-se. Şi totuşi, el rămînea, tacit, cel mai important dintre toţi. După ce bunicul meu s-a dus, acum un an, nici unul din personajele masculine ale familiei nu a mai contat în felul lui. De aceea am avut şi am senzaţia deja caracterizată drept feminină şi maternă în întîlnirile de familie. În primul rînd, numeric: femeile, la orice reuniune de acest gen, fie ele rude, prietene sau vecine, sînt mai disponibile şi mai înclinate către socializări de grup. Numai dacă vin sora bunicului meu şi cele 5 fete ale ei, ponderea feminină creşte simţitor. Asta nu ar împiedica cu nimic echilibrul sexual al întrunirilor, dar nici una dintre ele nu are partener, sau în orice caz nu unul utilizabil social. De aceea, spiritul feminin se impune tranşant: veţi spune că e vorba de o atmosferă suavă, delicată, de conversaţii graţioase cu răbufniri de bîrfă, aşa cum ne-au obişnuit filmele englezeşti de epocă: în nici un caz lucrurile nu stau aşa, şi nici femeile nu mai sînt gîştele de-altădată. Sînt "gîşte" de tip nou, care discută politică mai categoric şi mai implicat decît bărbaţii, citesc cărţi esenţiale şi au păreri docte, pe care şi le afirmă prea vehement, poate de teamă de a