Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Inna, un spaniol te acuză de plagiat! Are dreptate? VIDEO

Publicat in Click, duminică 21 iulie 2013 ·

Succesul melodiilor sale a făcut-o celebră în toată lumea, dar acum poate da de belea. Inna ar putea avea probleme din cauza melodiei „Club Rocker”. Un solist spaniol, Robert Martinez, susţine că piesa îi aparţine lui şi i-a dat în judecată pe cei care semnează compoziţia pe albumul Innei. Procesul cu pricina se va desfăşura la Bucureşti. Robert Martinez (Ramirez), un cântăreţ spaniol, i-a acţionat în judecată pe compozitorii piesei „Club Rocker" interpretată de Inna, pe motiv că aceştia i-au plagiat o piesă proprie, intitulată „A Minute of Life".

Chiar dacă nu Elena Apostoleanu, alias Inna, este acţionată în justiţie de spaniol, cea care ar putea avea de suferit şi din punctul de vedere al imaginii, şi din punctul de vedere financiar este tot artista.

Spaniolul susţine că autorii respectivi, adică Marcel Botezan, Radu Bolfea şi Sebastian Barac, i-au copiat o piesă şi îi acuză de plagiat. Mai exact, spaniolul Robert Martinez este de părere că cei trei compozitori români i-au copiat sută la sută refrenul piesei.

Spaniolul încearcă de mai mult timp să-şi facă dreptatet. Mai întâi, acesta s-a adresat organismului din Spania care îi gestionează drepturile de autor, respectiv SGAE.

Apoi, Martinez a angajat o firmă de avocatură din România şi le-a deschis proces celor trei autori români care compun piese pentru Inna.

Mai mult, avocaţii spaniolului au angajat un expert muzical din România, pentru a stabili dacă piesa interpretată de Inna este sau nu un plagiat. În paralel, casa de avocatură care îl reprezintă în justiţie pe spaniol a trimis o sesizare şi la UCMR-ADA, un organism de colectare a drepturilor de autor, la care sunt înscrişi, în majoritate, compozitorii români.

Procesul se află pe rol la Bucureşti şi urmează ca, din toamnă, după vacanţa judecătorească, justiţia română să stabilească dacă autorii care colaborează c

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 6 minute
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 3 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 5 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 11 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 3 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 4 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 8 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

15°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°