Frumoasă şi neaşteptată surpriză ne-a oferit ultimul concert simfonic de la Ateneul Român. Alături de recitalul cu sonate pentru vioară de Mozart, care a încheiat un întreg ciclu, interpretate subtil şi viguros de noua stea a artei violonistice româneşti numită Alexandru Tomescu, acompaniat discret şi nuanţat – ce poate fi mai greu decît simplitatea? – de o experimentată mozartiană precum pianista Dana Borşan şi recitalul violonistului Daniel Podlovschi cu sonate de Jean-Marie Leclair – la pian, impenetrabilul şi imperturbabilul Nicolae Licareţ –, concertul variat şi multinaţional asezonat de echipa de programatori a Filarmonicii „George Enescu“ a fost, realmente, un succes. Taman cînd criza mondială se vîntură peste tot şi veştile rele cu atacuri armate şi jafuri zgomotoase se adună precum notele pe portativele muzicienilor. Împuşcătura din Oedipe devine de actualitate: cine şi de ce a tras?\ Vrem, nu vrem, ne place sau nu, globalizarea, aşa cum este rău percepută de văicăreţii de serviciu ai lumii – românaşii au bocitori doar în rîndul intelighenţiei, care suspină monoton şi repetat după dragoste şi iubire nemărginită pe fondul fandacsiei, mai noi, că lumea neaoşă îi urăşte şi îi duşmăneşte şi organizează campanii „orchestrate simfonic“ chiar şi acolo unde nu sînt decît mizerii asumate „cameral“ etc. –, aduce cu sine, pe lîngă dulcea văicăreală stîngisto-nihilistă a anarhiştilor de serviciu, şi un bun schimb al valorilor culturale. Artişti din toate ţările, uniţi-vă şi muzicieni de pretutindeni, cunoaşteţi-vă reciproc! Ceea ce se şi întîmplă. Etc. Nu are rost să deschidem paranteze deja bine fezandate la nivelul dezbaterilor academice sau al polemicilor publicistice, ci vrem doar să subliniem, încă o dată, virtuţile schimburilor culturale. Ceea ce era o valoare „naţională“ a devenit deja bun „internaţional“, ceea ce părea doar o expresie exotică pe un anumi