Adnan Guso, fostul portar de la Craiova şi Dinamo, ne-a fostghid prin oraşul port-drapel al ţării pe care oamenii lui Lucescujr trebuie să o învingă în drumul spre Euro. Tot el face şicaracterizarea perfectă a situaţiei din fosta Iugoslavie:"Şi noi, şi sârbii, şi croaţii vorbim aceeaşi limbă. Noi îizicem bosniacă, ei, sârbă şi croată. O nebunie!"
Un drum îngust şi destul de avariat pe aproape toţi cei 170 dekilometri ai săi leagă graniţa sârbă de Sarajevo. Asfaltul taiemunţii până când în faţă apare aşezarea întinsă ca un lighean peAlpii Dinari. Culoarea gri domină peisajul urban încă din startpână aproape de centrul oraşului, unde pe stânga şi pe dreapta segăsesc magazinele celor mai importante branduri de modă din Europa,toate îmbrăcate în "haine" noi, de sticlă.
Amintirea războiului,principalul obiectiv turistic
Au trecut aproape 16 ani de la terminarea conflictelor din zonăşi "cicatricele" clădirilor sunt din ce în ce mai şterse, graţieeforturilor de refacere a ţării. Bosniacii păstrează însă intactecâteva locuri esenţiale pentru ei şi pentru întâmplările ce aumarcat destinul ţării. Cel mai important e tunelul aflat la exact780 de metri de aeroportul din Sarajevo, singurul mod prin careoamenii puteau primi ajutoarele venite din restul continentului întimpul conflictelor şi prin care răniţii puteau primi ajutor. Unspaţiu îngust şi înalt cam cât pentru un copil de 12 ani:"Acum e aici muzeu, vin străinii mai mult. Nouă,bosniacilor, nu ne place să ne aducem aminte de război".Motivele sunt lesne de înţeles pentru fostul goalkeeper:"Opt rude ale mele au murit în timpulconflictelor", spune apăsat Adnan Guso în timp ce indicăspre numele victimelor din familia sa scrise pe panoul celordecedaţi. Goalkeeperul a fost şi el soldat pe frontul Bosniei:"Am prins ca militar ultimele şase luni de război. N-amavut încotro. Ori mă duceam să lupt, ori… Nu exista a