Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Discutii "amicale" intre Bush si Putin, inaintea abordarii unor teme concrete

Publicat in Romania Libera, luni 2 iulie 2007 ·

Presedintele american, George W. Bush, si omologul sau rus, Vladimir Putin, au purtat, duminica, la Kennebunkport, o lunga discutie "amicala" inaintea abordarii, luni, a problemelor concrete si a divergentelor, au anuntat consilierii acestuia, citati de AFP, preluata de Mediafax.

Intrevederea a durat circa "doua ore, intr-un context deloc oficial, o ambianta conviviala", a explicat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, care a participat la intalnire, alaturi de Secretarul de Stat american, Condoleezza Rice.

"Discutia a fost realmente amicala", a adaugat el.

Putin a ajuns, duminica, in acest oras balnear din statul Maine, in nord-estul Statelor Unite, unde va ramane peste noapte si luni dimineata, intr-o casa unde presedintele Bush isi petrecea vacantele in copilarie. Locul a fost ales pentru incercarea aplanarii tensiunilor, intr-un moment in care relatia dintre Statele Unite si Rusia s-a deteriorat semnificativ.

"Astazi nu ne-am referit la problemele concrete, ci ne-am concentrat pe filosofia momentului, tonul a fost dat si este identic" pentru cele doua parti, a afirmat consilierul presedintelui rus pentru Afaceri Externe, Serghei Prihodko.

Mai multe acorduri au fost pregatite inaintea vizitei, insa Putin va avea rolul de a decide cand le va anunta, a precizat Lavrov.

Una dintre problemele care nemultumeste Rusia, situatia democratiei din aceasta tara criticata in trecut de Bush, s-ar fi putut numara printre discutiile de duminica.

"Am vorbit despre dezvoltarea situatiei din Statele Unite si Rusia si despre modul in care evolueaza sistemele democratice din cele doua, intr-un mod concret si cu umor", a spus Lavrov.

"Cei doi presedinti inteleg foarte bine" ca "relatiile dintre Moscova si Washington" nu trebuie sa devina "ostatice" ale campaniilor electorale, a adaugat el, facand a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Al doilea cutremur în România, în câteva ore. Zona în care s-a simțit cel mai puternic

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță că un nou cutremur slab cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni dimineaţa, 27 mai, la ora 7:16, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la adâncimea de 127,1

Poliţiştii fac zeci de percheziţii în dosare de evaziune fiscală şi spălarea banilor

Mediafax acum 46 minute
„Astăzi, 27 mai 2024, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, coordonează o amplă operaţiune de com

VIDEO Papua Noua Guinee: 2.000 de oameni au fost îngropați de vii de o alunecare de teren

HotNews acum o ora
Peste 2.000 de persoane au fost îngropate de vii de o alunecare masivă de pământ în Papua Noua Guinee săptămâna trecută, a anunțat luni centrul național pentru dezastre, în condițiile în care terenul periculos și dificultatea de a aduce ajutoare la

Zece morţi şi 39 de răniţi într-o coliziune pe o autostradă din sudul Turciei

News.ro acum 42 minute
Zece persoane au murit şi 39 au fost rănite duminică în sudul Turciei, după ce un autobuz interurban s-a ciocnit cu alte trei vehicule pe o autostradă principală, a anunţat ministrul de interne Ali Yerlikaya, relatează agenţia Anadolu. Autobuzul, ca

Zeci de medicamente neconforme în România. Comisia Europeană cere suspendarea autorizației de comercializare LISTĂ

Ziare.com acum 2 ore
Comisia Europeană a solicitat, vineri, statelor membre să suspende autorizaţia de comercializare pentru o listă de medicamente generice testate de compania indiană Synapse Labs, din cauza dovezilor insuficiente cu privire la fiabilitatea datelor de

Arabia Saudită intenţionează să vândă acţiuni ale producătorului de petrol Aramco, cel mai devreme în iunie – surse

News.ro acum o ora
Arabia Saudită plănuieşte o vânzare de acţiuni de mai multe miliarde de dolari ale gigantului energetic Aramco, cel mai devreme în iunie, în ceea ce ar fi una dintre cele mai mari tranzacţii de acţiuni din regiune, au declarat două persoane care au

Iranul intenţionează să crească producţia de petrol la 4 milioane de barili pe zi, potrivit agenţiei de presă Tasnim

News.ro acum 2 ore
Iranul a aprobat un plan de creştere a producţiei de petrol la patru milioane de barili pe zi, a relatat duminică agenţia de presă a ţării Tasnim, fără a furniza un interval de timp, transmite Reuters. ”Un consiliu economic condus de preşedintele in

Excelență și inovație în tehnologie, centrate pe o echipă excepțională: MHP – A Porsche Company, de 10 ani în România

Wall-Street.ro acum o ora
MHP – A Porsche Company și-a deschis subsidiara din România în 2014, la Cluj-Napoca, centrul efervescent al IT-ului românesc. A crescut constant și sustenabil, de la an la an, având întotdeauna în centru principiul excelenței. Aniversarea de 10 ani

Elon Musk plănuieşte construirea unui supercomputer xAI, potrivit The Information

News.ro acum 4 ore
Omul de afaceri american Elon Musk le-a spus recent investitorilor că startupul său de inteligenţă artificială xAI intenţionează să construiască un supercomputer care să alimenteze următoarea versiune a chatbotului său AI Grok, potrivit The Informat

Revoltele din Noua Caledonie: Starea de urgență va fi ridicată luni, aeroportul rămâne închis

HotNews acum 3 ore
​Starea de urgență din Noua Caledonie va fi ridicată, a anunțat președinția franceză, dar aeroportul internațional va rămâne închis până duminică, în ciuda unei diminuări treptate a tensiunilor, transmite France Presse. Pușcași marini din armata Fra

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

17°
lun.

10°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

12°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

20°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°