Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA avertizează: Ieşirea Marii Britanii din UE ar exclude ţara din acordul de comerţ liber cu SUA

Publicat in Romania Libera, marți 28 mai 2013 ·

Administraţia Obama a avertizat Marea Britanie că dacă va ieşi din UE se va autoexclude dintr-un acord de comerţ liber cu Statele Unite, fiind extrem de improbabil ca Washington-ul să încheie o înţelegere separată cu britanicii.

Avertismentul adresat unor oficiali britanici a fost făcut înaintea unei vizite a premierului David Cameron la Washington, al cărei scop iniţial era promovarea, împreună cu Obama, a Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii, potrivit The Guardian, citat de Realitatea.net.

Potrivit premierului Cameron, acest parteneriat ar putea aduce doar Marii Britanii 10 miliarde de lire sterline pe an.

Citeşte şi Cecilia Malmström consideră "nedrepte" temerile britanice privind un aflux de români şi bulgari

Vizita este umbrită însă de un avertisment al unor membri ai guvernului britanic, că ar putea sprijini un referendum de ieşire a ţării din Uniunea Europeană. Avertismentul a provocat îndoieli la Washington, dacă Marea Britanie va mai fi parte a acordului comercial cu Europa, după negocierea acestuia.

Totodată, administraţia Obama este îngrijorată că incertitudinile referitoare la viitorul Marii Britanii vor complica acceptarea acordului comercial de către Congres, punând în pericol un element central al discursului preşedintelui privind starea naţiunii, susţinut în februarie.

Negocierile oficiale SUA-UE privind acordul de liber schimb urmează să înceapă în câteva săptămâni, iar sute de angajaţi ai Departamentului de Stat lucrează deja la parteneriat.

Citeşte şi Franţa vrea introducerea aripei militare a Hezbollah pe lista UE cu grupări teroriste

Surse participante la întâlnirile SUA-Marea Britanie de la Londra, de săptămâna trecută, au spus că oficialii americani au arătat în mod clar că este nevoie de un efort uriaş pentru a trece acordul prin Congres, iar Washington-ul nu are nici cea mai mi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum o ora
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum o ora
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Două noi filme vor fi lansate în cadrul francizei „The Lord of the Rings”

Adevarul acum 21 minute
Un nou film din seria „The Lord of the Rings” („Stăpânul Inelelor"), una dintre cele mai importante francize cinematografice din toate timpurile, este programat să fie lansat în cinematografe în anul 2026, informează Reuters.

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum 16 minute
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 38 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 7 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Finalistă de Grand Slam, eliminată în turul doi la WTA Roma

HotNews acum 27 minute
​Sara Errani a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Elina Svitolina, scor 6-0, 6-2. Sara ErraniFoto: Ricardo Larreina / imago sportfotodienst / Profimedia >> Irina Begu, în turul trei la WTA Roma după ce

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 2 ore
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

7°/20°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°