Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sucevenii continuă pregătirea cu turnee puternice în țară și Republica Moldova

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 12 decembrie 2013 ·

Chiar dacă au terminat campionatele naționale și concursurile oficiale din acest an, sportivii secțiilor de lupte greco-romane de la Clubul Sportiv Municipal și Liceul cu Program Sportiv Suceava au continuat pregătirea la un puternic turneu internațional în Republica Moldova. Astfel, timp de trei zile, luptătorii suceveni au fost prezenți la un puternic turneu internațional la Chișinău ce a purtat numele de „Invită Nicolai Grehov”, la care au participat peste 200 de sportivi din Rusia, Republica Moldova și România, în afară de Suceava fiind prezente și cluburile Dinamo București și LPS Botoșani.

Component al lotului olimpic de juniori al României, cu un loc 14 la mondialele din acest an, suceveanul Teodor Horătău a dominat categoria 58 de kilograme la juniori II și a câștigat aurul. Sportivul pregătit la LPS Suceava de profesorul Andrei Bolohan este la a doua medalie de aur în turneele internaționale din Moldova, competiții la care au fost prezenți sportivi puternici, medaliați la europene și mondiale și chiar participanți la Jocurile Olimpice.

În același concurs, Bogdan Amărculesei s-a clasat pe locul cinci la categoria 74 de kilograme, juniori I, poziție pe care s-a clasat și colegul său Constantin Huțuleac la categoria 96 de kilograme, dar la seniori.

„Astfel de competiții sunt foarte utile pentru sportivii noștri, deoarece întâlnesc sportivi din Moldova, medaliați la europenele de mondiale de juniori I și II. Ei au foarte multe întâlniri cu sportivi din Rusia, Ucraina, Polonia, Ungaria sau Bulgaria și de aceea avem adversari pe măsură. Ne dorim să întărim aceste relații cu Moldova și de ce nu să-i chemăm și noi la un turneu internațional la Suceava. Mulțumim Primăriei și Consiliului Local Suceava pentru susținere și ne dorim să aibă mai multă încredere în acest sport de tradiție în Suceava, care are șanse din nou să aducă o medalie olimpică, d

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 35 minute
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 5 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°