Promovat împreună cu Bataillard în gradul 18, cel de Cavaler de Rose Croix, C.A. Rosetti accede rapid în Comitetul Revoluţionar de la Bucureşti, alături de Nicolae Bălcescu şi de Al. G. Golescu-Arăpilă. Aşa cum înfiinţase în decembrie 1845, la Paris, „Societatea studenţilor români”, o pepinieră de „luminaţi”, a înfiinţat şi acasă Loja „Dreptate-Frăţie”, care, nominal, a cuprins pe toţi membrii societăţii întemeiate în capitala Franţei, plus „fraţii” cunoscuţi în casa Florescu. Din primăvara anului 1848 noua „Frăţie” a fost motorul mişcării revoluţionare muntene. Marele pas către deşteptarea românismului şi europenizarea ţinuturilor româneşti controlate de Sultan era făcut. Arderea „Arhondologiei” şi a „Regulamentului Organic”, aceşti doi poli ai „întunericului şi sclaviei”, semnifica un gest ireversibil şi irevocabil, mult mai mult decât câştigarea unei lupte. „Moarte mai bine decât Regulamentul!” strigaseră „fraţii” cu I.C. Brătianu în frunte. Ruşii au recepţionat numaidecât mesajul: până la venirea lui Carol I au încercat mereu, direct ori prin intrigi separatiste şi prin tot soiul de capcane, una mai savantă decât alta, să zdruncine şi să demoleze lucrarea „Frăţiei”. Ei au stat, cum se ştie, şi în spatele exilului membrilor acesteia. Oricât ar părea de paradoxal, exilul lor s-a dovedit de bun augur pentru interesele naţionale. Poporul era cu totul nepregătit pentru transformări radicale. După analiza situaţiei, Dumitru Brătianu, susţinut de Rosetti, avansă ideea utopică „Tot poporul trebuie luminat”, care zgândări amorul propriu al lui Ion Ghika, prinţ de sânge şi raţionalist. Replica, tăioasă, dar realistă, a venit cu promptitudine: „Noi avem nevoie de mai multă lumină şi răbdare, nu poporul. Poporul trebuie să aştepte şi să se mulţumească cu puţina lumină ce i-o vom da neîncetat!”. Hotărâră să reînnoade vechile legături şi să facă altele noi la Paris şi nu