Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Lucescu: "Nu vă opriţi aici!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 6 august 2009 · ·

Il Luce e supărat pe fanii timişoreni, dar a aplaudat calificarea lui Poli Timişoara şi urează echipei să intre în grupele Champions League

Lucescu a plecat clătinîndu-se către vestiare. Parcă nu-i venea să creadă că e out din Europa! Şi că umilinţa s-a petrecut chiar în faţa celor care nu-l înghit deloc. Fanii lui Poli au afişat o pînză pe care scria "În '87 ne-ai retrogradat / Să nu crezi, cîine, că te-am uitat". Însă pe Il Luce l-a enervat altceva. Spre final, un întreg sector a fost împînzit cu mesaje obscene la adresa lui şi a şefilor din fotbalul românesc.

"Felicit suporterii care au venit la stadion să-şi încurajeze echipa. Pentru cei care au afişat acele bannere am numai dispreţ. Nu fac memoriu la UEFA din respect pentru Sabău şi Iancu", a zis antrenorul lui Şahtior.

El a complimentat-o apoi pe Poli: "Aplaud calificarea timişorenilor, le urez mult succes mai departe şi sper ca rezultatele împotriva noastră să nu fi fost de prisos. Să dea Dumnezeu să se califice în Champions League! Pantilimon prins o zi mare, a avut mult de lucru în seara asta şi a reuşit să ne blocheze în dese rînduri. Neluţu Sabău a pregătit foarte bine acest joc, a ştiut exact ce să le ceară fotbaliştilor săi".

"Elevilor mei le-a fost greu să evolueze împotriva unei echipe înghesuite, care nu i-a lăsat să joace. Cu excepţia lui Ilsinho, ceilalţi m-au dezamăgit"

MIRCEA LUCESCU, antrenor Şahtior

Il Luce e supărat pe fanii timişoreni, dar a aplaudat calificarea lui Poli Timişoara şi urează echipei să intre în grupele Champions League

Lucescu a plecat clătinîndu-se către vestiare. Parcă nu-i venea să creadă că e out din Europa! Şi că umilinţa s-a petrecut chiar în faţa celor care nu-l înghit deloc. Fanii lui Poli au afişat o pînză pe care scria "În '87 ne-ai retrogradat / Să nu crezi, cîine, că te-am uitat". Însă pe

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum o ora
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum o ora
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 4 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum o ora
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

Concluziile lui Carlo Ancelotti după remiza dintre Bayern Munchen și Real Madrid - Ce l-a nemulțumit

HotNews acum o ora
​Carlo Ancelotti s-a declarat mulțumit de remiza obținută de Real Madrid pe terenul lui Bayern Munchen (2-2, manșă tur din semifinalele Champions League), însă au existat și lucruri care l-au deranjat pe antrenorul italian. Carlo AncelottiFoto: USA

Asistent medical din Târgoviște, arestat după ce ar fi bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 43 minute
Un asistent medical de la un spital din Târgoviște a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a bătut două fete de 13 și 17 ani internate în secţia de psihiatrie a unității medicale. SpitalFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru Judecătorii dâmboviţen

Avion militar F-16, prăbușit într-un parc național. Pilotul a reuşit să se catapulteze

Ziare.com acum o ora
Un avion de luptă F-16 „Fighting Falcon” s-a prăbuşit marţi, 30 aprilie, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane. Pilotul a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbuşeasc

Care este starea actorului Florin Piersic, după ce a fost operat

HotNews acum 46 minute
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este în stare stabilă, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale la genunchi la Spitalul Militar, conform News.ro. Florin PiersicFoto: AGERPRES „Starea sa este stabilă.

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

21°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°