Mesajul a fost trimis. Multumesc!

55 de scurtmetraje se vor întrece la festivalul „Filmul de Piatra”

Publicat in Adevarul, joi 22 decembrie 2011 ·

Cele mai noi filme de gen din România și Republica Moldova vor putea fi vizionate în ianuarie la ediția 3.0 a Festivalului „Filmul de Piatra". Organizatorii spun că această ediţie se anunță, de departe, cea mai prolifică de până acum, cu un record de producții înscrise, dar şi cea mai competitivă.

Organizatorii au selectat 55 de filme din cele 313 înscrise în competiția care va avea loc în perioada 5-8 ianuarie la Piatra Neamț. Producțiile vor concura pe categorii, la secțiunile, Animație, Ficțiune, Experimental, Videoclip, Documentar și Extrem, dar nu vor lipsi din festival și alte momente care vor întregi evenimentul.

„Spectactorii se vor putea bucura de concerte cu formațiile Partizan, URMA, Electric Fence, vor fi petreceri multimedia și o întâlnire-eveniment cu actrița Draga Olteanu Mateimoderată de criticul de film Angelo Mitchievici. Scurtmetrajele excepționale de la festivalurile prietene Next, Anim'est sau ShortsUP se numără printre atracțiile unui festival care va transforma Moldova în cea mai cinefilă zonă a țării în luna ianuarie", a precizat Andrei Dăscălescu, inițiatorul evenimentului, singurul de gen dedicat exclusiv filmelor produse în România sau Republica Moldova.

Organizatorii spun că ediţia 3.0 se anunță, de departe, cea mai prolifică de până acum, cu un record de scurtmetraje înscrise, dar şi cea mai competitivă.

Din juriul de concurs fac parte actorii de film Ana Ularu și Andi Vasluianu, Aurelian Nica (producător la HBO România), criticul de film Irina Margareta Nistor, Virgiliu Mărgineanu (producător de film din Republica Moldova) și alpinistul nemțean Ticu Lăcătușu.

Cum clădirea Teatrului Tineretului, gazda tradiţională a festivalului este în renovare, ediţia de la începutul lui 2012 se va desfăşura la sala „Calistrat Hogaş" a Consiliului Judeţean Neamţ. Intrarea la toate programele este liberă, cu excepţia festivit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

IPS Teodosie, trimis în judecată de DNA

HotNews acum 37 minute
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA Constanța, pentru trafic de influență. Dosarul a fost deschis în urma investigației Recorder, care a publicat imagini filmate cu camera ascunsă de către un preot ce pretinde că

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

PNL insistă pe decizia din Coaliție: alegerile prezidențiale să se desfășoare pe 15 și 29 septembrie / Nicolae Ciucă promovat intens pe afișele electorale ale PNL

HotNews acum 43 minute
Liberalii vor ca alegerile prezidențiale să se desfășoare în luna septembrie, așa cum s-a decis în Coaliție la începutul anului. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că partidul susţine menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţ

Prosport.ro, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai. Platforma a înregistrat 617.832 de cititori unici, conform datelor SATI

News.ro acum 25 minute
Site-ul de ştiri sportive www.prosport.ro, aparţinând grupului de presă Gândul Media Network, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de cititori în domeniul sport, în data de 7 mai 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studi

Student la Medicină, mort la un mare spital din Iași. A căzut de la etajul al treilea

Adevarul acum 2 ore
Un student la Medicină din Iași, în vârstă de 20 de ani, a căzut de la etajul al treilea al Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași, unde era internat. Tânărul suferise o intervenție chirurgicală.

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum o ora
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

O nouă parcare auto la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Investiție de aproape 15 milioane de lei

Ziare.com acum 36 minute
CNAB anunţă, miercuri, 8 mai, că a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la o nouă parcare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, pe o suprafaţă de peste 20.000 de metri pătraţi. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data încep

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 4 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Vremea

București
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

22°
mie.

13°/22°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°