Deputatul social-democrat Manuela Mitrea a transmis, la începutul acestei luni, către ministrul Sănătăţii şi cel al Transporturilor şi Infrastructurii, două interpelări referitoare la situaţia Spitalului Judeţean Constanţa, dar şi a spitalului CF.
În interpelarea transmisă, Mitrea îi prezintă ministrului Sănătăţii situaţia financiară dificilă cu care se confruntă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, în condiţiile în care, în ultima vreme, în conturile Spitalului au intrat doar 150.000 de lei. Situaţia este cu atât mai gravă, cu cât sezonul estival a început, iar valul de turişti care se vor prezenta la spital va crea o situaţie fără precedent din cauză că nu se vor putea asigura serviciile medicale din lipsa fondurilor.
De asemenea, aceeaşi situaţie critică se întâlneşte şi la spitalul CF, unde banii primiţi de la Casa de Asigurări a Transporturilor nu mai ajung decât pentru plata salariilor personalului medical. Cât despre datoriile la furnizorii de medicamente, acestea au ajuns la cote atât de mari, încât unii dintre aceştia au apelat la instanţă pentru a-şi recupera banii.
Parlamentarul constănţean le cere celor doi demnitari să găsească cât mai repede soluţii pentru remedierea situaţiilor existente în cele două unităţi spitaliceşti. Deputatul social-democrat Manuela Mitrea a transmis, la începutul acestei luni, către ministrul Sănătăţii şi cel al Transporturilor şi Infrastructurii, două interpelări referitoare la situaţia Spitalului Judeţean Constanţa, dar şi a spitalului CF.
În interpelarea transmisă, Mitrea îi prezintă ministrului Sănătăţii situaţia financiară dificilă cu care se confruntă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, în condiţiile în care, în ultima vreme, în conturile Spitalului au intrat doar 150.000 de lei. Situaţia este cu atât mai gravă, cu cât sezonul estival a început, iar valul de turişti care se vo