Mesajul a fost trimis. Multumesc!

China şi Rusia riscă sancţiuni din partea SUA pentru trafic uman

Publicat in Romania Libera, joi 20 iunie 2013 ·

Statele Unite critică China şi Rusia pentru că nu au acţionat suficient împotriva traficului de persoane, într-un raport extrem de dur, care poate declanşa sancţiuni americane împotriva celor două puteri cu care se află deja în relaţii tensionate, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Cele două ţări, dar şi Uzbekistanul, sunt plasate pe ultimele locuri într-un clasament publicat miercuri de către Departamentul de Stat, în contextul în care aceste ţări s-au angajat să lupte mai eficient împotriva acestui flagel.

Din contră, alte trei state - Azerbaidjanul, Irakul şi Congo - au urcat în clasamentul Washingtonului, în urma unei "adevărate mişcări" din partea lor în lupta împotriva traficului de persoane şi sclaviei.

Statele Unite apreciază că în lume există 27 de milioane de persoane reduse la scalvie.

În opinia secretarului de Stat John Kerry, americanii au "o obligaţie morală să releve această sfidare, (deoarece) traficul de fiinţe umane este un atac împotriva valorilor noastre celor mai dragi, şi anume libertatea şi demnitatea umană".

Directorul Biroului din cadrul Departamentului de Stat însărcinat cu lupta împotriva traficului de persoane Luis CdeBaca a negat că ar exista vreo "politică în spatele" acestui tablou mondial. "Pentru a fi promovată, nu este necesar să fie o ţară importantă sau un aliat. Este necesar să prezinte rezultate", a subliniat el pentru AFP.

Însă "oamenii uită că în fiecare caz (de scalvie) este vorba despre o persoană", a insistat diplomatul.

În opinia lui Kerry, "guvernele sunt primele responsabile să răspundă acestor crime".

În cazul Chinei, o adevărată "oaie neagră", în opinia Washingtonului, în domeniul drepturilor omului, raportul relevă "o trăsătură importantă în rândul populaţiei ce migrează în interiorul ţării", dar şi o continuare a "muncii forţate la cuptoare de cărămidă, în mine de cărbune şi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 14 minute
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 51 minute
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum o ora
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 4 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 2 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaîia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 28 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum o ora
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 5 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°