Un birou în cadrul căruia studenţii cu dizabilităţi pot primi consultanţă şi asistenţă pentru probleme specifice a fost inaugurat, luni, în premieră naţională, la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca.
Lectorul universitar Laura Runceanu spune că noul birou facilitează şi sprijină includerea studenţilor cu nevoi diverse de învăţare în viaţa universităţii.
"Acesta oferă sprijin specializat, individualizat sau în grup, studenţilor cu dizabilităţi, în baza unei solicitări scrise sau telefonice, în funcţie de nevoile şi preferinţele studentului, în situaţii cum sunt dificultăţi temporare sau permanente în adaptarea la viaţa universitară, dificultăţi în accesul la procesul de predare - învăţare, obstacole în accesul fizic la clădiri şi spaţii ale universităţii. Biroul este prima astfel de structură înfiinţată într-o universitate din România", a spus Runceanu, care este coordonatorul biroului.
Potrivit acesteia, noul birou va oferi sprijin şi cadrelor didactice pentru a-şi adapta stilul de predare în cazul studenţilor cu dizabilităţi, astfel încât aceştia să beneficieze de şanse egale de învăţare.
"La nivelul UBB sunt înscrişi circa 85 de studenţi cu diverse dizabilităţi, cum sunt deficienţe de vedere, de auz sau locomotorii", a spus Runceanu.
Biroul pentru Studenţii cu Dizabilităţi va funcţiona în campusul universitar Hasdeu şi va fi deservit de trei specialişti, printre care şi un psihopedagog.
Prorectorul UBB Ioan Bolovan a declarat, la rândul său, corespondentului MEDIAFAX, că universitatea oferă gratuit locuri de cazare pentru studenţii cu dizabilităţi, în cămine noi, cu camere adaptate nevoilor acestora.
"Este o preocupare a conducerii UBB de a asigura în spaţiile de cazare şi în clădirile universităţii facilităţi pentru studenţii cu dizabilităţi", a menţionat Bolovan.
Mihaela Vâlceanu, studentă în anul II la Facul