Enel Distribuţie Dobrogea a încheiat lucrările de modernizare a staţiei de transformare (înaltă tensiune / medie tensiune) Neptun, ca urmare a unui proiect de investiţii în valoare de peste 12 milioane lei (circa 2,7 milioane de euro), arată un comunicat de presă.
Staţia de transformare Neptun este unul dintre punctele centrale ale rețelei de electricitate care deservește consumatorii din zona de sud a litoralului şi are o vechime de peste 35 de ani. În lunile de vară, această staţie a înregistrat un vârf de sarcină de 11 MW, astfel încât era necesară o modernizare capitală a echipamentelor staţiei.
"Au fost înlocuite toate celulele de înaltă tensiune, dar și cele de medie tensiune ale staţiei, precum şi protecţiile aferente, cu echipamente performante, integrate în sistemul de Telecontrol (ce permite identificarea rapidă a defectelor apărute și soluționarea lor prin comenzi de la distanță). De asemenea, capacitatea stației a fost mărită prin montarea unui nou transformator de 110 / 20kV, cu o putere suplimentară de 25 MVA", potrivit sursei citate.
Astfel, staţia de transfomare Neptun va asigura o putere disponibilă suficientă în reţeaua de medie tensiune pentru staţiunile Neptun, Jupiter, Saturn, Venus și Olimp, precum şi pentru consumatorii casnici din localităţile 23 August, Pecineaga, Moşneni, asigurând totodată și alimentarea staţiei de transformare de medie tensiune a Şantierului Naval Mangalia. În acelaşi timp, va exista o rezervă disponibilă de peste 30 MVA care ar putea permite preluarea altor consumatori, în cazul unor avarii.
F.A. Enel Distribuţie Dobrogea a încheiat lucrările de modernizare a staţiei de transformare (înaltă tensiune / medie tensiune) Neptun, ca urmare a unui proiect de investiţii în valoare de peste 12 milioane lei (circa 2,7 milioane de euro), arată un comunicat de presă.
Staţia de transformare Neptun este u