Campionatul judeţean de fotbal, liga a IV-a a ajuns la etapa 29-a, penultima a ediţiei 2012/2013, etapă care va decide campioana, echipa care va evolua la barajul pentru promovare în liga a III-a, în compania echipei campioane a judeţului vecin, Covasna, Păpăuţi. Cele mai bune echipe, care au rezistat ritmului s-au dovedit a fi FC Râşnov şi ASF Zărneşti care au ajuns pe primele două locuri despărţite de un singur punct în favoarea primeia. Departajarea se va face astăzi de la orele 11 pe stadionul Celuloza din Zărneşti. În turul campionatului, râşnovenii au învins pe propriul teren cu 2-0. Meciul egal ar avantaja echipa râşnoveană pe când pentru a câştiga titlul formaţia zărneşteană are nevoie de victorie. În ultima etapă, din 8 iunie, ambele echipe se par ar avea meciuri comode, ASF-ul la Berivoi, iar Râşnovul cu Olimpic Voila. Formaţia zărneşteană are două prezenţe în divizia C în sezoanele 1983/84 şi 1984/85, pe când râşnovenii în situaţia în care ar câştiga titlul şi apoi barajul ar fi o calificare în premieră. Din celelalte meciuri ale etapei se remacă disputa dintre Viitorul Ghimbav şi Carpaţi Berivoi ca şi aceea dintre vecinele de clasament, Aripile Braşov şi FC Ghimbav 2000.
Iată de altfel programul complet al rundei a 29-a, penultima a campionatului: Aripile Braşov (12)- FC Ghimbav 2000 (11) (în tur 3-3), Viitorul Ghimbav (3)- Carpaţi Berivoi (7)(2-0), ASF Zărneşti (2)- FC Râşnov (1)(0-2), Olimpic Voila (13)-Inter Cristian (4)(1-7), FC II Braşov (6)-Energia Feldioara (10)(4-2). Campionatul judeţean de fotbal, liga a IV-a a ajuns la etapa 29-a, penultima a ediţiei 2012/2013, etapă care va decide campioana, echipa care va evolua la barajul pentru promovare în liga a III-a, în compania echipei campioane a judeţului vecin, Covasna, Păpăuţi. Cele mai bune echipe, care au rezistat ritmului s-au dovedit a fi FC Râşnov şi ASF Zărneşti care au ajuns pe primele