Acceptat de comunişti la intervenţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, rugby-ul avea să se dezvolte rapid în România anilor ’50. În 1957, cu Franţa (15-18), au fost 100.000 de oameni!
„Adevărul" vă prezintă povestea Stadionului „Naţional" din Bucureşti. A celui vechi, care a purtat, timp de circa patru decenii, numele „23 August". Şi a celui nou, care urmează a fi inaugurat la meciul cu Franţa (6 septembrie). Astăzi vă prezentăm culisele unui meci memorabil din istoria sportului cu balonul oval. Contra reprezentanţilor „Cocoşului Galic", tricolorii au făcut spectacol, deşi, până la urmă, au pierdut, în faţa unei asistenţe-record.
Socotit de la începuturile sale un sport al elitei, rugby-ul a fost jucat şi la noi, în mare măsură, până prin anii '50 de reprezentanţii burgheziei. Tocmai de aceea, în momentul în care comuniştii au venit la putere, acest sport a fost în pericol de moarte. S-a salvat sau a fost salvat, se spune, doar pentru că Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul Partidului Muncitoresc Român, lucrase la Atelierele CFR Griviţa, iar acestea aveau dinainte de 1947 o foarte bună formaţie de rugby.
Cum sovieticii nu aveau echipă la acea vreme - acolo sportul cu balonul oval fusese interzis, iar el se juca doar în Georgia (RSS Gruzină), însă sub numele conspirativ de „lelos" (tot atunci, la noi, cuvântul „rugby" a devenit „rugbi", iar această variantă a fost folosită până prin 1965) -, ţinta trasată românilor care-l practicau a fost să-i învingă pe capitalişti. Adică pe francezi şi pe britanici. Ceea ce avea să se întâmple relativ repede. „Cocoşii" aveau să fie înfrânţi la Bucureşti, în 1960, cu 11-5. Erau anii în care naţionala de rugby reuşea o serie de 25 de meciuri-test fără înfrângere, între 21 mai 1959 şi 29 noiembrie 1964, câştigând de două ori cu Franţa, la Bucureşti, şi făcând tot atâtea egaluri în Hexagon.
Chirilă a scris despre
