În general, în emisiunile TV se vorbeşte despre România numai în alb sau în negru. Ţărişoara este ori o gură de rai şi facem materiale de propagandă deşănţată (cu care nu ştiu pe cine vrem să ducem de nas), ori un spaţiu unde s-au adunat toate relele lumii şi pentru care nu există nici o speranţă. Desigur, cum discursul negativ este cel atît de iubit de presă, tonul majoritar e de lamentaţie faţă de destinul nedrept, de înfierare a racilelor românilor şi de brodare pe marginea celebrei ziceri „ca la noi la nimenea“. E mult mai simplu să fii monocord, schematic şi să nu ţii seama de complexitatea lumii care ne înconjoară. Realitatea este colorată şi făcută din multe nuanţe – este un truism, dar se pare că sînt destui cărora trebuie să le aminteşti din cînd în cînd acest lucru...

Din fericire, există şi excepţii. Am avut plăcerea să descopăr o abordare nuanţată (deci inteligentă) a României în emisiunea Cealaltă Românie – după 20 de ani, care propune o serie de reportaje realizate de Irina Păcurariu. (Emisiunea există la TVR din decembrie anul trecut.)

Întotdeauna am considerat-o pe Irina Păcurariu un foarte bun om de televiziune, aşa că nu a fost nici o surpriză să găsesc un lucru bine făcut, ieşit din mîinile ei. Stilistic, reportajele din seria Cealaltă Românie – după 20 de ani sînt dinamice, alerte, aşa cum rar vezi materiale realizate în ograda TVR. Iar imaginea României care se desprinde din aceste reportaje este colorată în culori naturale, cu bune şi cu rele.

Vedem poveşti cu „personaje care aparent excelează prin lipsa de spectaculos“ – după cum ne spune chiar Irina Păcurariu, în deschiderea reportajului. „Lipsă de spectaculos la televiziune? Păi, asta-i sinucidere curată!“ – ar fi de părere cei care cred că singurele ingrediente ale actului televizual fac parte din categoria „senzaţional, şoc şi groază“. Televiziunea poate să