Am primit, de curînd, cadou o carte: Sex în (per)versiune clasică de Simona Catrina (Cărţile Tango, 2008). Evident, titlul m-a intrigat, mai ales că o ştiam pe autoare în varii etape ale existenţei ei profesionale: pe cînd scria la ziarul Naţional, apoi la Tabu, şi acum la Tango. De fiecare dată avusesem o părere controversată despre ea: pe de o parte, îmi plăcea cum scrie - alert şi simpatic; pe de alta, avea tendinţa să fie maliţioasă, eufemistic spus, găsind părţile rele ale oamenilor şi lucrurilor, iar tonul ales avea o tentă bîrfitoare şi vulgară...
Nimic din cele de mai sus nu s-a pierdut în cartea de faţă. Doar că, în opinia mea, jurnalista devenită scriitoare a evoluat, dovedind mai mult umor şi - culmea! - mai multă înţelepciune decît în textele precedente. Volumul Simonei Catrina are meritul de a trata ironic subiecte pe care alte manuale de cucerire a bărbaţilor le iau prea în serios. Vulgaritatea, din păcate, rămîne o trăsătură constantă. Dar care nu estompează total savoarea colocvială a textelor. O feministă, în felul ei, chiar dacă populistă, scriitoarea ne expune o lume în care femeile şi bărbaţii sînt două sexe cu slabe şanse de bună înţelegere; şi în care reprezentantele celui dintîi trebuie să facă eforturi speciale pentru a interacţiona fericit cu exponenţii celui de-al doilea. Idee veche, veţi spune, cea cu femeile de pe Venus, bărbaţii de pe Marte, şi dă-i şi luptă... Numai că, din fericire, cartea nu oferă şi soluţii explicite femeilor (pentru că e clar scrisă din perspectiva lor, mai ales că este alcătuită din articole apărute în reviste care li se adresează), ci doar prezintă o situaţie fără ieşire, ca pe un dat obiectiv...
Nu e excepţională, dar e vie, pentru că nu ţine morţiş să ne înarmeze cu reţete, ci dimpotrivă, chiar să le detroneze pe unele dintre cele existente. Tonul prea populist pare a fi versiunea mioritică, maha
