Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce se prăbuşeşte America

Publicat in Romania Libera, luni 13 septembrie 2010 ·

Majoritatea oamenilor care au trăit în anul 1800 au fost doar cu puţin mai bogaţi decât cei care au locuit în anul 100.000 î.Hr. Nu mâncau mai bine. Nu erau mai înalţi şi nu trăiau mai mult, scrie editorialistul David Brooks în New York Times.

Apoi, în jurul anului 1800, creşterea economică a explodat. Marea Britanie a fost prima, apoi au urmat alte ţări. De unde a pornit această creştere? În cartea sa „Economia iluminată", Joel Mokyr de la Universitate Northwestern scrie că schimbarea crucială a avut loc în mintea oamenilor. Datorită unor serii de schimbări culturale, tehnicienii au început să pună cunoştinţele ştiinţifice în practică. De exemplu, antreprenorii aplicau cercetarea geologică în companiile miniere şi de transport.

La scurt timp, Marea Britanie domina întreaga lume. Dar apoi a început declinul. Din nou, schimbarea crucială a avut loc în mintea oamenilor. Aşa cum a consemnat istoricul Correlli Barnett, stră-stră-nepoţii celor care au construit imperiului britanic s-au retras din comerţ, au încercat să se ridice deasupra cunoştinţelor practice şi au adoptat un mod de viaţă mai sofisticat.

Această evoluţie este relevantă în prezent, pentru că 65 % dintre americani cred că naţiunea lor este în declin, potrivit unui sondaj realizat de NBC în colaborare cu Wall Street Journal. Şi este adevărat: problemele economice din ziua de azi sunt structurale, nu ciclice. Suntem în mijlocul unei noi perioade de recuperare cu şomaj ridicat. Salariile au rămas la acelaşi nivel de zeci de ani. Problemele de pe piaţa muncii sunt adânci şi greu de rezolvat.

Prima lecţie învăţată de la istoricii economici este că ar trebui să încercăm să înţelegem această situaţie prin schimbarea concepţiilor şi valorilor, nu doar prin schimbări materiale. În plus, fundamentele economiei sunt înţelese greşit de oameni în acest moment.

Dacă te uiţi la America din a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 26 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 38 minute
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 48 minute
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Washington cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA

Adevarul acum 51 minute
Cu ocazia vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii, președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit joi, 9 mai, la Washington, cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA, Mike Johnson.

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 3 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Laurenţiu Reghecampf a reclamat că i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune în valoare de 400.000 de euro

Adevarul acum 44 minute
Laurenţiu Reghecampf a făcut plângere la poliție după ce i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune din Snagov, potrivit surselor Știrilor ProTV.

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 7 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Tenis: Rafael Nadal s-a calificat greu în turul secund de la Roma

News.ro acum 3 ore
Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal s-a calificat joi în turul al doilea al turneului Masters ATP 1000 de la Roma, după ce l-a învins pe belgianul Zizou Bergs. Rafael Nadal (37 de ani, locul 305 ATP) a suferit în meciul disputat la Roma, în turu

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°