Un cleric conservator din Arabia Saudita a declarat ca femeile care conduc automobilul risca sa isi distruga ovarele si sa nasca copii cu probleme medicale clinice, spre nemultumirea activistilor care incearca sa schimbe legislatia din acest regat islamic in care doar barbatii au voie sa conduca.
O campanie care le indeamna pe femei sa sfideze legea si sa participe la o actiune de protest, in cadrul careia mai multe femei saudite vor conduce automobilul, pe 26 octombrie , s-a raspandit foarte repede in mediul online, saptamana trecuta, si a obtinut sprijinul unor cunoscute activiste feministe. Duminica, accesul la site-ul acestei campanii a fost blocat pentru intregul teritoriu saudit.
Intr-un interviu publicat vineri pe site-ul sabq.org, Sheikh Saleh bin Saad al-Lohaidan a spus ca femeile care vor sa conduca automobilul ar trebui "sa puna judecata inaintea inimii, a emotiilor si a pasiunilor lor".
Sheikh Saleh bin Saad al-Lohaidan este consilier juridic pentru o asociatie de psihologi din zona Golfului Persic. Comentariile sale reflecta pe deplin opinia multor barbati conservatori din Arabia Saudita fata de dreptul femeilor de a conduce automobilul.
"Daca o femeie conduce o masina, nu doar din pura necesitate, acest fapt ar putea avea un impact fiziologic negativ, asa cum arata mai multe studii fiziologice , potrivit carora condusul afecteaza automat ovarele si impinge pelvisul spre inainte", a spus Sheikh Saleh bin Saad al-Lohaidan.
"Acesta este motivul pentru care noi consideram ca acele femei care conduc cu regularitate automobilul au copii cu diverse probleme clinice ", a adaugat el.
Sheikh Saleh bin Saad al-Lohaidan nu a citat insa studiile medicale care i-ar sprijini argumentele.
Interdictia de a conduce automobilul - pentru femei - nu este prevazuta de o lege anume, insa doa