Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întârzieri la plata salariilor şi posibile disponibilizări la Rosal

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 6 iulie 2012 ·

Firma de salubrizare Rosal a intrat în criză, iar vestea proastă pentru angajaţi este că acesta ar putea fi doar începutul. Aceştia nu şi-au primit salariile la timp, iar posibile reduceri de personal se pot face oricând, după cum a admis şi directorul sucursalei Suceava de la Rosal, Adrian Niculescu. De asemenea, firma are probleme şi cu asigurarea carburantului pentru maşinile din parcul auto.

În privinţa salariilor, sunt angajaţi care au susţinut că şi-au luat banii cu o întârziere de două săptămâni, însă directorul spune că întârzierea este mult mai mică.

Adrian Niculescu a declarat: „Salariile au fost virate la mijlocul săptămânii, miercuri, cu două zile de întârziere faţă de normal. Este o perioadă dificilă, însă am reuşit să achităm toate drepturile angajaţilor”.

Cât despre lunile care vor urma, directorul Rosal a admis că ar putea apărea reduceri de personal, în condiţiile în care Primăria Suceava are datorii mari faţă de societate. Pe de altă parte, este posibil ca firma Rosal să se mai ocupe de salubritatea din municipiul reşedinţă de judeţ doar până în luna decembrie a acestui an, când, în urma unei licitaţii, contractul ar putea fi atribuit altei societăţi de profil, funcţie de ofertele care vor exista.

În momentul de faţă, conform primarului Ion Lungu, municipalitatea are o datorie de 52 de miliarde de lei vechi faţă de Rosal.

Edilul sucevean spune că aceste datorii s-au acumulat în principal în urma cheltuielilor suplimentare apărute ca urmare a necesităţii transportării gunoiului menajer la Botoşani.

Firma de salubrizare Rosal a intrat în criză, iar vestea proastă pentru angajaţi este că acesta ar putea fi doar începutul. Aceştia nu şi-au primit salariile la timp, iar posibile reduceri de personal se pot face oricând, după cum a admis şi directorul sucursalei Suceava de la Rosal, Adrian Niculescu. De asemenea, firma a

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 19 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 42 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°