Al-Qaida a început să recurgă, în cadrul strategiei sale denumite “1000 de ace”, la incendierea pădurilor în ţări membre ale UE, a declarat şeful FSB.
Această metodă cauzează prejudicii semnificative economice şi morale, fără să implice pregătiri prealabile serioase, echipamente tehnice sofisticate sau costuri financiare substanţiale, a afirmat miercuri, la Moscova, şeful Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB, ex-KGB), Aleksandr Bortnikov, în deschiderea celei de-a 11-a reuniuni a şefilor de servicii speciale şi agenţii de securitate din statele care colaborează cu FSB, transmite Moldpres, care citează agenţii de presă din Rusia.
Probabilitatea de a-i identifica pe făptaşi în acest caz este minimă, a mai apreciat oficialul rus, indicând că, pe site-urile şi forumurile extremiste, pot fi găsite instrucţiuni cu privire la organizarea “jihadului împotriva pădurilor”, inclusiv recomandări privind cele mai eficiente metode de incendiere şi de retragere de la faţa locului. Toate acestea vorbesc despre acţiuni deliberate şi coordonate privind incendiile de vegetaţie care fac ravagii în UE, a mai spus Bortnikov, şeful FSB.
Al-Qaida a început să recurgă, în cadrul strategiei sale denumite “1000 de ace”, la incendierea pădurilor în ţări membre ale UE, a declarat şeful FSB.
Această metodă cauzează prejudicii semnificative economice şi morale, fără să implice pregătiri prealabile serioase, echipamente tehnice sofisticate sau costuri financiare substanţiale, a afirmat miercuri, la Moscova, şeful Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB, ex-KGB), Aleksandr Bortnikov, în deschiderea celei de-a 11-a reuniuni a şefilor de servicii speciale şi agenţii de securitate din statele care colaborează cu FSB, transmite Moldpres, care citează agenţii de presă din Rusia.
Probabilitatea de a-i identifica pe făptaşi în acest caz este minimă, a mai