Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO: Barca, show total cu Tenerife

Publicat in Adevarul, luni 11 ianuarie 2010 ·

Deşi a trăit periculos în debutul meciului, când Tenerife a avut câteva ocazii uriaşe, Barcelona s-a dezlănţuit apoi şi a încheiat cu scorul de 5-0 partida din deplasare cu echipa care ocupă locul 17 în clasamentul din Primera Division. Messi cu un hattrick, Bojan şi autogolul lui Luna au stabilit scorul etapei a 17-a.

În vreme ce restul etapei din Spania s-a jucat la sub zero grade şi sub o ninsoare abundentă, Barcelona a făcut spectacol la plus 16 grade Celsius în insulele Tenerife, deşi a tremurat serios în primul sfert de oră al partidei.

Gazdele au avut o bară prin Alfaro şi încă o uriaşă ocazie în debutul jocului, catalanii cedând surprinzător o serie de mingi importante la centrul terenului. Jocul s-a echilibrat spre mijlocul primei reprize apoi Barcelona a lovit decisiv în ultimele 10 minute dinaintea pauzei.

În minutul 35 Bojan a driblat doi oameni într-o pătrundere în viteză pe stânga apoi de la limita tuşei de fund a centrat în careu pe jos de unde Messi a reluat puternic în plasă. Opt minute mai târziu Messi a executat în careu o lovitură liberă de pe partea dreaptă, Henry a tras doi oameni cu el şi Pujol a rămas singur, marcând cu capul din şase metri. În prelungirile primei reprize, Andres Iniesta a driblat cinci jucători la centrul terenului, a trimis o pasă genială cu exterior pentru Bojan în adâncime iar sârbul a fost altruist asezându-i mingea pentru gol lui Lionel Messi. Tenerife era mat în trei mutări şi Barcleona redevenea lider în Spania după 45 de minute.

Messi şi-a completat hattrickul în partea a doua a jocului, cu un lob perfect din afara careului la care portarul gazdelor Sergio Aragoneses a urmărit mingea cu aceeaşi uimire precum spectatorii din tribune. Spectacolul s-a încheiat în minutul 85 când Pedro n-a mai apucat să şuteze, şi asta doar pentru că Luna a împins mingea în proprie poartă în încercarea de a o respin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 3 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum o ora
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Strada surpată din Slănic, Prahova: Autorităţile anunţă că au umplut craterul. „Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică”

HotNews acum 54 minute
Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, în urma intervenţiilor realizate în regim de urgenţă, au fost terminate operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic. Eventualele tasă

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 3 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum o ora
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 6 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 2 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 5 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum o ora
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Tony Da Silva, antrenor Poli Iaşi: Mai avem două meciuri şi trebuie să le tratăm ca două finale de Liga Campionilor

News.ro acum 2 ore
Antrenorul Tony Da Silva susţine că ultimele două meciuri din campionat ale echipei sale, Poli Iaşi, sunt ca două finale de Liga Campionilor, el precizând că jucătorii săi vor lupta până în ultimul minut pentru a evita retrogradarea.

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°