Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lupta cu ţigările ilegale aduce bani de 70 km de autostradă

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 7 noiembrie 2011 · ·

Faţă de anul trecut, în 2011, Fiscul a colectat din acciza pe tutun o sumă cu 35% mai mare. Din această diferenţă, am putea construi 1.000 de şcoli, 1.500 de grădiniţe sau zeci de kilometri de drum.

Veniturile încasate la bugetul de stat din accizele pe tutun în primele 10 luni ale anului 2011 au fost de 6,06 miliarde de lei, cu peste 35% mai mult faţă de cele 4,48 miliarde lei încasate în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor transmise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), la solicitarea EVZ.

Astfel, în primele zece luni din 2011, la bugetul statului au intrat în plus 1,57 miliarde lei (circa 367 milioane euro), în condiţiile în care începutul anului nu a adus o creştere a accizei, iar cursul valutar la care se calculează accizele în acest an este mai bun decât cel din 2010. Cu aceşti bani s-ar putea construi, de exemplu, patru spitale judeţene de urgenţă, cu câte 460 de paturi fiecare.

Totodată, s-ar putea ridica aproape 1.000 de şcoli cu câte opt săli de clasă şi peste 1.500 de grădiniţe cu câte cinci săli. Luând în calcul un cost de circa 5 milioane de euro/km, s-ar putea construi peste 70 de kilometri de autostradă, adică mai mult decât distanţa dintre Bucureşti şi Giurgiu (63 km).

Cum s-a redus comerţul ilicit

Contrabanda cu ţigări din România a fost, în luna septembrie, de 11,8% din piaţă, conform celui mai recent studiu Novel. În 2010, nivelul comerţului ilicit se situa la peste 36% din total consum. Această evoluţie are loc în condiţiile în care volumul pieţei a rămas la acelaşi nivel cu cel de anul trecut.

"Categoric este o mare diferenţă faţă de anul trecut. Au fost mai mulţi factori, printre care creşterea stabilităţii fiscale şi controalele din vămi, care au dus la reducerea masivă a contrabandei. Ca volum, piaţa a rămas la acelaşi nivel ca anul trecut, adică

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 50 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 15 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

SUA: Un bărbat a fost pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, pe baza probelor ADN

HotNews acum 38 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei dintr-o suburbie a oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează News.ro citând agenția Associated

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°