Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cheltuielile la Quirinale, de patru ori mai mari decât la Buckingham Palace

Publicat in Gandul, marți 22 mai 2007 ·

Între conducerea Italiei şi cea a Marii Britanii există diferenţe fundamentale. Nu doar forma de guvernământ - una e republică, cealaltă monarhie. Preşedintele italian, Giorgio Napolitano, nu poartă pălării ca regina Elisabeta a II-a şi nici nu are un soţ ca prinţul Philip, specialist în gafe. Acestea ar fi două dintre diferenţe. O alta este transparenţa în privinţa cheltuielilor, iar aici regina dă clasă preşedintelui. Demersul a doi jurnalişti de la Corriere della Sera, care ulterior au publicat şi o carte „Casta. Aşa politicienii au devenit intangibili”, a scos la iveală motivul pentru care preşedintele de la Quirinale nu simte nevoia să împărtăşească cu mare public din Peninsulă „secretul” cheltuieilor, aşa cum face regina de la Buckingham. Costul întreţinerii preşedinţiei italiene este exorbitant, jurnaliştii menţionând că în ultimii zece ani cheltuielile au crescut cu 61%. În anul 1986 preşedinţia Italiei îi costa pe contribuabili sub 73.500.000 de euro, iar în 1997, maşinăria de la Palatul Quirinale din Roma a tocat 117.230.000 de euro.

Acum, italienii plătesc pentru întreţinerea activităţii prezidenţiale 224 milioane de euro pe an, arată Sergio Rizzo şi Gian Antonio Stella, autorii cărţii. Ce a rămas neschimbat este salariul preşedintelui, care o fi cinstit, dar nu e tocmai sărac, cu un venit anual de circa 210.000 de euro. Numărul angajaţilor la Quirinale creşte însă de la an la an. Cele trei sedii aparţinând preşedinţiei ialiene - Palatul Quirinale, Castelporziano, de lângă Roma şi vila Rosebery, de la Napoli - folosesc în total 2.158 de angajaţi, din care 1.072 sunt funcţionari, ceilalţi fiind agenţi de pază şi de securitate. Dublu faţă de numărul angajaţilor de la Curtea britanică sau de la Palatul Elysée al francezilor. Conform calculului ziariştilor,

Buckingham Palace cheltuieşte anual un sfert din cât înghite Palatul Quirinale, iar Regin

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Iohannis, primit de Joe Biden la Casa Albă. Va fi onorat cu distincția Distinguished International Leadership Award 2024

Ziua Constanta acum 21 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden. Potrivit unui comunicat al Administraţie

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamas a anunțat că acceptă propunerea de armistițiu în Gaza. Oficial israelian: un „șiretlic”

Adevarul acum 21 minute
Conducerea Hamas anunță că a acceptat termenii acordului de încetare a focului în Gaza. Gruparea afirmă că i-a informat pe mediatorii din Qatar și Egipt cu privire la decizia sa, potrivit BBC.

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 2 ore
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum o ora
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°