Mircea Marian: "Noul guvern are nevoie de un yesman ca Predoiu, nu de Macovei, care făcea scandal în mai fiecare şedinţă de guvern, de câte ori îi prindea pe colegii ei că legiferau în favoarea intereselor de grup."
„Acest ministru al justiţiei, pe nume Predoiu, a uitat că trebuie să satisfacă interesul naţional, nu interesele de grup ale lui Tăriceanu şi Patriciu. (...) Ruşine, domnule Predoiu!“. Intuiţi corect: aceasta era părerea lui Emil Boc despre Cătălin Predoiu în urmă cu mai puţin de trei luni, atunci când ministrul liberal al justiţiei a vrut să-l schimbe pe Daniel Morar de la conducerea DNA. Acum, Boc spune despre acelaşi Predoiu: „Din punct de vedere al competenţei, al profesionalismului şi al relaţiilor de influenţă la Bruxelles, domnul Predoiu reprezintă un om potrivit“.
De ce şi-a schimbat Emil Boc părerea, într-un timp atât de scurt? Legenda spune că, la negocierile pentru formarea noului executiv, Boc nu numai că a dat garanţii partenerilor de negocieri că nu are nicio intenţie să o recheme pe Monica Macovei, dar chiar le-a oferit un bonus celor care acceptau să preia Ministerul Justiţiei. Realitatea dură este că PDL şi PSD au ieşit împreună la furat. Lupta cu corupţia s-a terminat. Acum este vremea lui Gabriel Oprea, a Elenei Udrea şi a oamenilor lui Radu Mazăre. Noul guvern are nevoie de un yesman ca Predoiu, nu de Macovei, care făcea scandal în mai fiecare şedinţă de guvern, de câte ori îi prindea pe colegii ei că legiferau în favoarea intereselor de grup. Predoiu, „viclean copil de casă“ şi la Patriciu, şi la Tăriceanu, iar de ieri şi la Băsescu, nu va face astfel de surprize.
Ce se va întâmpla cu procurorul Daniel Morar, în condiţiile în care există lideri PDL, precum Ioan Oltean, care nu l-au dorit niciodată la conducerea DNA? Sunt două variante. Prima ar fi să-l păstreze, de ochii celor de la Bruxelles. Com