Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întrebările aliaţilor

Publicat in Adevarul, luni 26 octombrie 2009 ·

În timp ce preşedintele Barack Obama şi Consiliul pentru Securitate Naţională dezbat în privat oportunitatea de a trimite alte zeci de mii de soldaţi la război, aliaţii europeni ai Americii privesc aceste evoluţii cu un amestec de anxietate şi suferinţă. Ei ştiu că, dacă defăşurarea de trupe continuă, li se va cere şi lor să participe cu soldaţi şi personal auxiliar - un efort difícil şi costisitor din punct de vedere politic.

Dar sunt şi mai îngrijoraţi de faptul că preşedintele american va alege o strategie ineficientă pentru ceea ce ei consideră o misiune critică. Şi sunt frustraţi că trebuie să privească şi să aştepte ca preşedintele să se hotărească.

„Toată lumea aşteaptă să vadă ce va fi decis în Biroul Oval, fără să avem vreo şansă să ne spunem părerea”, se plânge un înalt comandant dintr-una din armatele europene. Este corect să spunem că Obama a făcut mai multe eforturi decât Bush pentru

a-şi coordona politica cu cea a aliaţilor europeni, dar deliberările americane legate de Afganistan demonstrează cum unele trăsături de bază care rezultă din statutul de mare putere nu se schimbă niciodată cu adevărat.

De exemplu, când furnizezi 70% din trupe pentru un război şi participi la 90% dintre confruntări, aliaţii tăi vor trebui să-şi ţină picioarele în apă rece în timp ce tu decizi dacă escaladezi, menţii sau renunţi la strategia ta.

Şi, în timp ce aşteaptă, vor da în clocot. În conversaţii cu înalţi oficiali europeni, care se aflau în vizită la Washington, şi la o conferinţă transatlantică sponsorizată de Fundaţia Magna Carta din Italia, mi-a ajuns la urechi o mare euro-anxietate legată de revizuirea strategiei pe care o va decide Obama.

Guvernele europene au fost de acord cu planul ambiţios al lui Obama de pacificare a Afganistanului. Spre deosebire de preşedintele SUA, europenii nu au d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Actorul britanic Bernard Hill a murit la vârsta de 79 de ani / A jucat, între altele, în ”Titanic” şi ”Stăpânul Inelelor”

News.ro acum 34 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din ”Titanic” şi ”Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. El l-a interpretat pe căpitanul Edward Smith în ”Titanic”, film premiat cu Oscar în 1997. Un alt r

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 3 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum o ora
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 3 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°