Îndrăgita interpretă din serialul „Fram – Ursul polar” a stat în temniţele comuniste pentru presupuse fapte de spionaj, fără ca măcar să fie judecată. Mihaela Juvara (78 de ani) cere în instanţă despăgubiri de 100.000 de lei pentru suferinţele provocate de închisorile comuniste, unde a ajuns la doar 21 de ani.
Mai citeşte şi:
Instalatorul Boldor, inamicul public nr. 1 al comuniştilor
A fost arestată de securişti chiar în ziua în care avea loc premiera piesei „Oamenii de azi". Au urmat anchete chinuitoare. Printr-un simplu proces-verbal, actriţa Mihaela Juvara a fost condamnată, în anul 1952, la 60 de luni de închisoare. Acuzaţia: spionaj în favoarea Turciei.
„În seara în care m-au luat la Securitate aveam premiera la Teatrul Municipal- Bulandra, cu piesa „Oamenii de azi" a Luciei Demetrius, unde jucam alături de actorul Septimius Sever. Terminasem studiile de actorie dramatică şi aveam emoţii pentru piesă, care trecuse cu greu de cenzură, a primit girul unei comisii sovietice de cultură", îşi începe povestea actriţa Mihaela Juvara.
Acuzată de spionaj în favoarea Turciei
Înaintea piesei „Oamenii de azi", patru securişti au descins în cămăruţa unde stătea actriţa. Domiciliul era unul forţat, fiind evacuată, alături de familie, din casa lor, deoarece nu aveau un dosar social sănătos. Mama sa Georgeta a fost căsătorită cu generalul Petre Lazăr, aghiotantul Regelui Mihai. „Am fost acuzată de spionaj în favoarea Turciei, după ce, împreună cu o amică, am fost de câteva ori la un ceai la locuinţa unui diplomat turc.
Amica mea, Carmen Angiulescu, se împrietenise cu unul dintre secretarii Ambasadei, cred că-l chema Celal Cealâslar. Eram un grup de tinere actriţe care mergeam la acest domn. În ţară era foamete, iar la el mâncam, beam, ascultam muzică", îşi aminteşte Mihaela Juvara felul în care îşi petrecea după-amiezele anului 19