Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hidrocentrale noi de trei miliarde de euro în următorii cinci-şapte ani

Publicat in Adevarul, miercuri 8 septembrie 2010 ·

Viitorul campion energetic naţional Hidroenergetica va construi în următorii cinci-şapte ani hidrocentrale în valoare de trei miliarde de euro, în parteneriate public-private, a declarat Mihai David, directorul general al Hidroelectrica şi viitorul şef al Hidroenergetica.

Cea mai mare investiţie va fi la hidrocentrala de la Tarniţa, circa un miliard de euro. Centrala de la Islaz, pe Olt, va costa 300 de milioane de euro şi nu va fi în parteneriat.

Restul hidrocentralelor vor fi pe râurile Mureş, Buzău, Someş, Lotrioara, Arieş şi Siret şi vor produce aproape un TWh de energie.

"Săptămâna viitoare vom aproba aceste parteneriate în Adunarea Generală a Acţionarilor, iar până la finele acestei luni le vom publica pe site şi vom trimite scrisori de informare marilor corporaţii europene", a spus David.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum o ora
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 2 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum o ora
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 3 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 3 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 40 minute
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Un copil de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea mașina tatălui într-o comună din Dâmbovița / A fost deschis dosar penal

G4Media acum 2 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină pe o stradă din localitatea Teţcoiu, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, transmite Agerpres. Maşina condusă de minor este a tată

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 5 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

În județul Sibiu Un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a răsurnat cu ATV-ul pe un drum forestier

Ziua Constanta acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a decedat, duminică, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe drumul forestier Răşinari - Valea Caselor - Păltiniş, informează Salvamont Sibiu. Potrivit sursei citate, victima, un cetăţean din Sibiu, se afla în stop cardio

Vremea

București
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

17°
dum.

12°/25°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°