Mii de ploiesteni au participat la Zilele Oraşului – ediţia a III-a – şi la împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea Teatrului de Revistă Majestic din localitate. La sărbătoarea urbei, invitată de onoare a fost Angela Similea, răsplătită cu Discul de Aur pentru vânzările albumului „Lumea mea”. Emoţiile au copleşit-o pe artistă, iar mulţimea prezentă în centrul oraşului a aclamat-o îndelung.
Angela Similea a cântat la Ploieşti şlagărele „După noapte vine zi”, compoziţie a lui Aurel Giroveanu lansată în 1970 la „Cerbul de Aur”, şi „Să mori din dragoste rănită” a lui Marcel Dragomir („Melodia de dragoste a secolului”). La finalul recitalului, solista a interpretat a capella unul dintre succesele incluse pe albumul său abia lansat, „Best of, anii ’70” – volumul I.
Ploieştenii au mai avut parte de recitaluri susţinute de Mirabela Dauer, Monica Anghel, Mihaela Mihai, Aurelian Temişan, Laurenţiu Cazan. Oaspeţii „de la centru” au fost acompaniaţi de „gazdele” de la Teatrul Majestic: Nico, Daniel Iordăchioaie, Daniela Răduică, baletul teatrului, prezentatorul Octavian Ursulescu şi orchestra dirijată de Viorel Gavrilă. (D.P.)
Mii de ploiesteni au participat la Zilele Oraşului – ediţia a III-a – şi la împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea Teatrului de Revistă Majestic din localitate. La sărbătoarea urbei, invitată de onoare a fost Angela Similea, răsplătită cu Discul de Aur pentru vânzările albumului „Lumea mea”. Emoţiile au copleşit-o pe artistă, iar mulţimea prezentă în centrul oraşului a aclamat-o îndelung.
Angela Similea a cântat la Ploieşti şlagărele „După noapte vine zi”, compoziţie a lui Aurel Giroveanu lansată în 1970 la „Cerbul de Aur”, şi „Să mori din dragoste rănită” a lui Marcel Dragomir („Melodia de dragoste a secolului”). La finalul recitalului, solista a interpretat a capella unul dintre succesele incluse pe albumul său abia lansat, „B