În spatele statisticilor
Statisticile Primăriilor de sector şi ale Stărilor Civile nu au, în acest sens, date concludente. Nu consemnează faptul de a fi un fenomen. Existenţa lor este doar o pată de culoare. Un amănunt picant, o dovadă, poate, a tradiţionalului încă nestrămutat, însemnat în catastifele groase şi amintirile amuzate ale unor funcţionari de Stare Civilă. Căsătoriile după şaizeci. Ceva sporadic. Ceva "drăguţ", ceva "dulce". Doar cîteva cupluri pe an. Chiar dacă studiile arată, într-adevăr, că vîrsta "tinerilor" care se însoară a înaintat, ajungîndu-se, treptat, înspre 30-35 de ani, cupluri de pensionari care îşi mai legalizează amorul... nu prea există. Cel puţin nu urban. Ce se întîmplă însă cu dragostea la şaizeci? Există, chiar neprinsă de statisticile legalităţii? Dispare, acoperită de năvala anilor, atrofiată de tabieturi şi de prea multă viaţă trăită?
Etajul doi
La început vecinii s-au uitat cam cîş. Adică ce faceţi voi doi acolo? Oameni bătrîni, cu părul alb şi vă ţineţi de prostii! Că aşa sînt vecinii, şi cînd n-au motiv, bîrfesc, darămite cînd au! Astăzi, doamna de la doi are peste şaizeci. Împlineşte, cu voia lui Dumnezeu, 63 în februarie. A fost căsătorită mai bine de jumătate din ei. A fost bine? Cînd mai bine, cînd mai rău... înţeleg că nu a fost vorba de o pasiune devastatoare, din aceea care durează pînă după moarte. A fost... normală. Cu suişuri şi coborîşuri şi multe, foarte multe compromisuri. Acum, îmi spune, ăsta e secretul unei relaţii de durată: să ştii să faci compromisuri şi să n-o ţii numai pe-a ta. Că doar n-oi fi tu deţinătorul adevărului absolut. Într-o zi i-a murit bărbatul. A suferit, n-a suferit... un ultim compromis, cică, pe care trebuie să-l faci într-o căsnicie. Să fii de acord ca celălalt să se ducă şi să ştii să-l laşi. Şi a rămas singură. Copii n-a avut, n-a fericit-o Cel-de-Sus, iar restul fam
