Cu banii pe care municipalitatea îi va da, timp de trei ani, pe închirierea unui nou sediu, şi-ar fi putut construi propriul imobil. Sediul în care se vor muta angajaţii Primăriei Capitalei va costa instituţia mai bine de 8 milioane de euro, doar chirie. Cu banii aceştia, spun analiştii imobiliari, s-ar putea ridica un sediu la fel de mare în centrul Capitalei.
Primăria Capitalei va plăti anual 2,7 milioane de euro pentru aproape 13.000 de metri pătraţi într-o clădire de pe Splaiul Independenţei, numere le 291-293, în zona Grozăveşti.
Fiecare metru pătrat a fost închiriat cu 17,84 de euro pe lună. „Puteau să negocieze mult mai bine de atât, să scoată preţul undeva sub 15 euro, sau chiar mai mult, având în vedere faptul că zona este una mărginaşă şi cu trafic mult“, ne-a declarat analistul imobilian Radu Zilişteanu.
Funcţionarii primăriei urmează să lucreze în noul sediu timp de trei ani, ceea ce înseamnă că municipalitatea va plăti peste 8 milioane de euro, numai chiria, la aceasta adăugându-se chetuilelile cu serviciile şi utilităţile, cele privind salubrizarea, precum şi impozitele şi taxele pe partea de clădire închiriată.
„Cu 8 milioane de euro, se poate ridica o clădire de 12.000 de metri pătraţi undeva mai în centru. E adevărat că în banii aceştia nu socotesc preţul terenului, tocmai pentru că Primăria dispune de mai multe terenuri. În cel puţin un an de zile, construcţia ar fi gata“, a mai spus Zilişteanu.
Mutaţi de voie sau de nevoie
Consilierii, care în primă fază au respins actul prin care se decidea mutarea Primăriei, au votat pozitiv la ultima şedinţă, cu excepţia celor de la PSD. „Noi am votat împotrivă pentru că preţul ni se pare exagerat, iar locaţia este prost aleasă şi pentru noi, şi pentru cetăţenii Bucureştiului“ ne-a declarat consilierul Victor Stan. Pe de cealal