În România anului 2013 e elevă a ajuns să fie amenințată cu moartea pentru că a purtat bentiță tricoloră la școală. Conducerea liceului din Covasna, unde a avut loc incidentul, anunță că nu pedepsește pe nimeni.
La prima vedere suntem în fata unei situații inacceptabile, revoltătoare și umilitoare pentru un popor întreg. Am ajuns să fim călcați în picioare în halul acesta în propria țară?
Scandalul bentiței tricolore, venit după circul uriaș al drapelului secuiesc, trebuie analizat și explicat foarte atent publicului revoltat pe bună dreptate, pentru a evita noi derapaje care riscă să crească sentimentele negative dintre românii și maghiarii care trăiesc împreună în Covasna și nu numai acolo.
În primul rând și înainte de orice, autoritățile competente trebuie să învețe să aplice legea pe tot teritoriul României, indiferent de etnia autorilor unor fapte. Amenințarea este o infracțiune și trebuie tratată ca atare, desigur cu consecințele legale normale în situația în care e comisă de un minor.
Avem un Cod Penal, plătim procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, dacă persoana amenințată face plângere au obligația să verifice întrunirea ”elementelor constitutive” ale infracțiunii și să aplice legea. Dacă nu fac asta, trebuie dați afară pentru incompetență. Dacă părinții Sabinei nu fac plângere, publicul trebuie să știe că procurorii nu pot acționa. Este foarte simplu!
Citiţi mai mult: De ce nu o lasă unii politicieni unguri mai moale cu autonomia
Un alt aspect este la fel de important ține de competența, inteligența și moralitatea celor care conduc liceul unde s-a produs acest scandal revoltător și care caută să o facă să se simtă vinovată pe Sabina Elena, eleva care a venit la școală cu bentiță tricoloră.
Ar fi bine dacă toți elevii din toată România ar purta cu sfințele culorile drapelului nostru.