Alegerea în viaţă este o ştiinţă şi o artă foarte dificilă, cu atât mai mult cu cât criteriile sunt tot mai pervertite, respectul e compromis şi totul se transformă finalmente în lipsă de performanţă socială.

Fiecare jucăm un rol într-o piesă de teatru scrisă şi regizată de alţii. Destinul meu nu e format numai de încărcătura cu care mă nasc, ci e influenţat şi de ceea ce gândesc, vorbesc şi fac în timpul acestei vieţi, dar şi de ceea ce fac, vorbesc şi gândesc alţii. Mă simt ca un păianjen într-o pânză ţesută de ei. Cred că fiecare om se naşte cu o anumită menire, pe care, conştient şi inconştient, tinde să şi-o împlinească. Aşa ar fi cel mai bine şi pentru el, pentru evoluţia lui, cât şi pentru comunitate, căci fiecare suntem ca o piesă ce face sistemul să funcţioneze.

Dar, din varii motive, puţini îşi împlinesc cu adevărat menirea. Având liber arbitru, uneori nu vor, alteori nu pot datorită altora, să-şi atingă destinul. Aleg, sau le este permis altceva. Atunci, locul lor este luat de alţii, piesa se schimbă, iar funcţionarea sistemului este pervertită. O societate în care majoritatea oamenilor nu sunt la locurile menite lor este o societate disfuncţională, entropică. Dimpotrivă, cu cât într-o societatea majoritatea e mai bine aşezată pe locul pentru care are înzestrările cuvenite, cu atât respectiva societate va performa. Nu numai că fiecare va da maximul la locul său, dar şi relaţiile cu ceilalţi vor permite numeroase efecte de sinergie.

Dacă ai de ales – bunăoară – între două locuri de muncă, alege-l pe cel din care poţi face mai mult bine celorlalţi, chiar dacă ţie ţi se pare mai greu. Asta să fie chemarea ta şi vei avea satisfacţii şi cei din jur se vor bucura de prezenţa şi de munca ta. Dacă, în schimb, faci ca fata babei, alegând ceva ce pare mai mare şi mai frumos, vei avea tot timpul sentimentul că înoţi împotriva curentului şi