"Generaţia" este un concept din ştiinţele sociale, extrem de folosit şi, în acelaşi timp, extrem de opac. "Generaţia" reprezintă şi rezumă principiul de egalitate fondator din care ea însăşi este născută, elementul temporal, dar care în acelaşi timp o predispune tendinţelor de utilizare radicală, simplificatoare de sens. Anul de naştere şi vîrsta devin adesea veritabile repere ale existenţei. Să ne amintim, de exemplu, de mîndria cu care bunicii noştri revendicau "contingentul" militar din care făceau parte. Aşa după cum remarcă istoricul Pierre Nora, "generaţia este acel mijloc de a te simţi liber aparţinînd însă la ceva".
Raporturile dintre generaţii nu au fost niciodată armonioase, nici definite clar. Fiecare generaţie are propria sa dinamică, propria manieră de a-şi exprima revolta şi prezenţa pe scena socială. Astăzi, problema raportului dintre generaţii se complică din cauza contextului demografic dificil (creşterea speranţei de viaţă, dublată de scăderea natalităţii). Generaţiile sînt obligate să "coexiste" împreună în condiţii complexe. Demografii cred că, la orizontul anului 2050, circa o treime din populaţia Europei Occidentale va avea mai mult de 65 de ani. Cum femeile au o speranţă de viaţă mai ridicată, tot atunci 10% dintre femei vor avea mai mult de 80 de ani, doar o cincime dintre ele avînd încă un soţ în viaţă.
Dincolo de cifre se ascunde o veritabilă discriminare generaţională bazată pe vîrstă: informaticieni care la 35 de ani sînt consideraţi uzaţi pentru profesiunea lor, spaima de a fi licenţiat în jurul vîrstei de 50 de ani - lista este mult prea lungă pentru a fi expusă în întregime. Cauzele acestei discriminări nu se explică doar prin demografie. Ne vom opri doar asupra a doi dintre factorii ce provoacă "dereglarea" raportului intergeneraţional, dintre cei care ni se par cei mai semnificativi din punct de vedere al impactului i
