E bine să lucrăm în viaţă cu două modele: unul ideal şi unul real. Pe cel ideal îl vom urmări toată viaţa fără a-l atinge decât asimptotic, dar el ne foloseşte ca reper pentru a şti încotro îndreptăm modelul real cu care lucrăm, pentru a-l apropia cât mai mult de ideal.
După spusele lui Isaiah Berlin din Two Concepts of Liberty (1958), acum un secol şi jumătate Heinrich Heine i-ar fi avertizat pe francezi să nu subestimeze puterea ideilor. Conceptele lansate în camera de lucru a unui profesor, ar putea distruge o civilizaţie. El scria “ţine minte asta, trufaşule om care acţionezi, nu eşti altceva decât unealta neştiutoare a omului care gândeşte, care de multe ori, în smerită nemişcare, ţi-a făcut cele mai limpezi planuri de acţiune” (H. Heine, Zur Gechichte der Religion und Philosophie in Deutchland, Ed. Oskar Walzel, Leipzig, 1934, vol 7, p. 294). Un mesaj asemănător a dat cam în acelaşi timp şi marele economist J.M. Keynes. Oricât nu i-ar fi plăcut lui Roosevelt, a trebuit să-i urmeze ideile în politica sa New Deal.
Pornind de la o fabulă antică, I. Berlin distingea între gânditorii din familia ariciului şi cei din familia vulpii. Cum arată Vl.Tismăneanu, primii sunt obsedaţi de o idee grandioasă, în timp ce următorii sunt mai puţin ambiţioşi, însă încearcă pe mai multe direcţii şi planuri. Poziţia epistemică a ariciul ajunge la monism, sau chiar absolutism, în timp ce vulpea priveşte lucrurile în toată complexitatea şi relativitatea lor. Autorul se consideră o vulpe, recunoscând polimorfismul vieţii economico-sociale, spiritual, de aceea poate că nu a reuşit să articuleze un sistem filosofic şi a rămas reticent faţă de acestea. Dar el acordă o forţă egală ideilor (vezi Puterea ideilor, Humanitas, Bucureşti, 2012), ceea ce face intelectualul extrem de responsabil. Liberalismul său este unul fără iluzii, deşi a fost, împreună cu R. Aron, printr