Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vor să facă tunel pe sub Dunăre!

Publicat in Libertatea, joi 12 decembrie 2013 ·

Zece milioane de euro! Atât costă doar studiul de fezabilitate pentru construirea unui tunel ce va lega oraşul Galaţi de Tulcea, traversând Dunărea. În ciuda euforiei pe care le-o provoacă edililor măreţul proiect, localnicii spun că s-ar mulţumi mai degrabă cu... un pod, că-i mai ieftin!

Din Anglia poţi ajunge în Franţa printr-un pasaj subteran care străbate în lat Canalul Mânecii. De ce nu s-ar întâmpla aşa ceva şi pe plaiurile mioritice?

Cel puţin aşa viseasă autorităţile locale din Galaţi, care vor să construiască un tunel de doi kilometri pe sub Dunăre, dar şi alte drumuri de legătură, care să faciliteze accesul dintre Moldova şi Litoral.

Proiectul este însă unul grandios şi foarte costisitor: doar studiul de fezabilitate, care ar arăta cel mai potrivit loc pentru această construcţie, costă 10 milioane de euro. Costă 250 de milioane de euro

“În total, investiţia s-ar ridica la 250 de milioane de euro. Varianta subtraversării este mai bună decât construirea unui pod peste Dunăre. Vrem să plătim noi studiul de fezabilitate, apoi sperăm să accesăm fonduri europene”, a spus Marius Stan (foto), primarul Galaţiului.

Ambiţiile mari ale edililor nu-s văzute însă cu ochi buni de gălăţeni, care cred că sumele pentru proiect sunt mult prea mari.

“Eu aş vrea mai degrabă un pod, ca să avem aer şi să mergem liniştiţi, că şi-aşa studiile se fac tot din banii noştri”, a spus Camelia Soare.

Alţii susţin că sunt sătui de promisiuni: “Cred că oraşul ăsta are nevoie de multe. Dar atâtea ni s-au promis... măcar să-l facă”, a spus Petrica Tone (foto). La concurenţă cu “autostrada pe sub Dunăre” a gălăţenilor sunt şi brăilenii, care vor să facă un pod peste Dunăre!

Aceasta este zona în care ar urma să fie tunelul ce leagă malul gălăţean al Dunării de cel tulcean

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Detalii de ultim moment despre starea lui Florin Piersic!

Ziua Constanta acum 31 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat, joi, la Spitalul de Ortopedie "Foişor", unde a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență. Artistului i-a fost extrasă proteza de genunchi şi i s-a implantat una temporară, iar în prezent se află în

UPDATE - Toate birourile electorale din judeţul Buzău, desfiinţate în urma unei decizii a ICCJ, cu câteva ore înainte de debutul campaniei electorale/ O nouă tragere la sorţi, vineri

News.ro acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat, printr-o hotărâre definitivă, toate birourile electorale din judeţul Buzău, cu câteva ore înaintea startului campaniei electorale. Autorităţile aşteaptă clarificări de la Biroul Electoral Central pen

Cutremure în Gorj şi Vrancea, joi după-amiază, la trei minute unul de celălalt

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, la ora 15.23 a avut loc un cutremur în judeţul Gorj, cu magnitudinea 2,3. Acesta s-a produs la adâncimea de 13,3 kilometri şi în apropierea oraşelorTârgu Jiu (18 km), D

Un mort şi patru răniţi grav în SUA, inclusiv copii, într-un atac armat la San Antonio. Doi suspecţi au tras cu puşti semiautomate către o casă

News.ro acum 40 minute
O persoană a fost ucisă, iar alte patru au fost rănite grav joi într-un atac armat într-un cartier rezidenţiale la San Antonio, în Texas, relatează publicaţia locală Ksat şi ABC News. Doi suspecţi neidentificaţi au tras 20-25 de focuri către o casă

Doi pacienţi în stare critică, transferaţi de la Suceava la Bucureşti cu un avion SMURD. Misiunea a fost o premieră pentru România

Ziare.com acum 38 minute
Ziua de joi, 9 mai, a adus o premieră în domeniul transportului de pacienți în stare critică din România. Inspectoratul General de Aviaţie al MAI a anunţat că a îndeplinit cu succes o astfel de misiune cu ajutorul unei aeronave SMURD Bombardier Lear

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Tenis: Rafael Nadal s-a calificat greu în turul secund de la Roma

News.ro acum o ora
Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal s-a calificat joi în turul al doilea al turneului Masters ATP 1000 de la Roma, după ce l-a învins pe belgianul Zizou Bergs. Rafael Nadal (37 de ani, locul 305 ATP) a suferit în meciul disputat la Roma, în turu

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°