În primele două episoade ale serialului nostru privind Jocurile Olimpice de iarnă am luat cunoştinţă cu evoluţia în timp a sporturilor de iarnă şi cu povestea începuturilor marilor competiţii în sporturile zăpezii şi ale gheţii. Am văzut felul cum s-a reuşit să se pună bazele Jocurilor Olimpice în replica de Iarnă de la prima ediţie din 1924 de la Chamonix, care iniţial a purtat la deschidere un nume fals „Săptămâna Sporturilor de Iarnă”. S-au bifat cele două ediţii de la Saint Moritz din 1928 şi 1948, prima ediţie de peste ocean de la Lake Placid ca şi ultima dinaintea celui de-al doilea război mondial din 1936 de la Garmisch Parten-kirchen. Ne vom continua astăzi periplul olimpic cu următoarele ediţii, de la cea din capitala Norvegiei şi până la ediţiile mai aproape de zilele noastre.

Singura ediţie în capitala unei ţări, Oslo 1952

Jocurile iernii s-au mutat din Alpii elveţieni în nordul european, în capitala Norvegiei, ţara de origine a schiului nordic. Este singura capitală a unui stat care a organizat o ediţie a Jocurilor Olimpice de Iarnă. Multă vreme fiind adversari înverşunaţi ai constituirii Jocurilor Olimpice de Iarnă, primirea organizării de către Oslo a fost considerată o mândrie pentru nordici, iar totul a fost impecabil, organizarea fiind apreciată de toţi cei prezenţi. Zeci de mii de spectatori au urmărit fiecare întrecere, deşi nu a atins numărul sportivilor de la ultimele ediţii. La cele patru sporturi din program cu 22 de probe au participat 732 sportivi, dintre care 109 femei, din 30 de ţări. Prin grija gazdelor, ediţia a căpătat un caracter fastuos şi solemn. Localitatea Morgedal, a fost considerată locul de origine a sporturilor de iarnă, iar în semn de omagiu aici a fost aprinsă flacăra olimpică, după care cu ajutorul a 94 de sportivi, a fost purtată 220 km până la Oslo. Tot atunci s-a înălţat pentru prima dată drapelul donat