Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă (CFR-Marfă) va disponibiliza 5.600 de salariaţi după ce, la finele primelor 10 luni din acest an, a fost constatată o diminuare a volumului de trafic de marfă cu circa 60%, comparativ cu perioada similară din 2008.
"În condiţiile în care mulţi producători autohtoni şi-au restrâns activitatea, ca urmare a deteriorării situaţiei economice, volumul de mărfuri transportat s-a micşorat în consecinţă, acest fapt însemnând pentru CFR Marfă o diminuare a volumului de trafic cu aproximativ 60% (primele 10 luni 2009 comparativ cu aceeaşi perioadă 2008), şi implicit diminuarea veniturilor", se arată în comunicatul societăţii, citat de NewsIn.
CFR Marfă arată că, fiind o societate comercială care funcţionează fără fonduri de la bugetul de stat, corelarea balanţei venituri-cheltuieli se poate face doar prin adoptarea unor măsuri drastice de reducere a cheltuielilor, ceea ce implică şi renunţarea la un număr important de angajaţi.
În 11 decembrie, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, declara că 6.380 de angajaţi ai CFR Marfă, din cei aproximativ 16.220, vor fi disponibilizaţi, din martie, fără a beneficia de salarii compensatorii.
Ulterior, acesta a anunţat că sindicaliştii feroviari vor da în judecată în zilele de 17 sau 18 decembrie Ministerul Transporturilor şi CFR Marfă pentru menţinerea proiectului privind concedierile colective şi pentru că nu au aşteptat apariţia HG care să cuprindă salariile compensatorii pentru cei 6.380 de salariaţi ce vor fi disponibilizaţi.