Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sarkozy, încrezător în responsabilitatea Moscovei

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 9 septembrie 2008 ·

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a anunţat ieri, la Moscova, că a obţinut retragerea trupelor ruse din Georgia, în decurs de o lună, şi a apreciat că nu vede niciun motiv pentru anularea reuniunii UE-Rusia din octombrie.

Declaraţiile au venit după o discuţie prelungită cu omologul său rus, Dmitri Medvedev, la debutul căreia Sarkozy, actualul preşedinte al UE, ceruse Moscovei un „comportament responsabil“. Medvedev a confirmat, la rândul său, disponibilitatea Rusiei de a se retrage din zonele-tampon din jurul Osetiei de Sud şi a Abhaziei, în condiţiile desfăşurării unei forţe internaţionale de monitorizare şi a asigurărilor privind respectarea armistiţiului de pace de către partea georgiană.

În plus, preşedintele rus a precizat că a ajuns la un acord de principiu privind desfăşurarea unei misiuni de monitorizare a UE în Georgia, care se va alătura misiunii OSCE. Vizita lui Sarkozy, care a fost însoţit de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi de şeful diplomaţ iei, Javier Solana, a fost prefaţată de un avertisment al Moscovei, care a ameninţat că îşi va încheia orice relaţie cu alianţa NATO în condiţiile în care Georgia va fi acceptată în Planul de Acţiune pentru Aderare.

Vase ruseşti în coasta SUA

În contrast cu tonul conciliant din timpul negocierilor cu UE, relaţiile Rusiei cu SUA s-au răcit considerabil, în urma conflictului izbucnit în urmă cu o lună în Georgia. Ieri, Moscova a anunţat că va amplasa temporar în Venezuela avioane dotate cu dispozitive capabile să atingă submarine. Moscova prevede o „staţionare temporară a avioanelor antisubmarin ale flotei ruse pe unul dintre aerodromurile din Venezuela“, potrivit ministerului rus de externe.

Mai multe nave ale flotei ruse, printre care crucişătorul cu propulsie nucleară „Petru cel Mare“ şi „Amiralul Ciabanenko“, navă de atac împ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia: Poliția a emis ordin de protecție

HotNews acum 16 minute
Deputatul Viorel Focşa este acuzat din nou că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie. Amintim că în ianuarie parlamentarul a fost reclamat de către soția sa pentru agresiune, iar pe numele său a fost deschis dosar pe

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum o ora
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Primul vot din viaţă. Ministerul Educaţiei: Pe 9 iunie, peste 1,1 milioane de tineri vor avea prima lor experienţă de vot

Mediafax acum o ora
De Ziua Naţională a Tineretului, Ministerul Educaţiei îi îndeamnă pe tineri să se implice activ în procesul democratic şi să îşi facă vocea auzită prin vot. „Anul 2024 este un an în care se vor desfăşura patru rânduri de alegeri în România: europarl

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum o ora
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Program de Paște 2024 Lidl. Orarul magazinelor din țară

HotNews acum 12 minute
Program de Paște 2024 Lidl. Magazinele vor avea un program special, iar peste 350 de locații vor fi închise în prima și a doua zi de Paște, 5 și 6 mai 2024. magazin Lidl BucurestiFoto: Vlad Ispas / Alamy / Alamy / Profimedia Clienții își vor putea f

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 4 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 3 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum o ora
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

Atlantic Council îl onorează pe Klaus IOHANNIS / Președintele României primește premiul „OSCARUL de la Washington”

Gandul acum 2 ore
Atlantic Council a anunțat cei patru laureați ai Premiilor pentru Distinguished Leadership 2024, denumite de mass-media „Oscarurile de la Washington”. Președintele României, Klaus Iohannis, este unul dintre cele trei personalități care vor fi onorat

Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 2 mai, de la ora 19:00

Gandul acum 50 minute
Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportiva română Andreea Beatrice Ana s-a calificat, acum patru săptămâni, la Jocurile Olimpice de la P

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°